Concurs de biciclete pentru copiii din Parohia Horia

Hramul bisericii de cimitir din Parohia Horia, Protopopiatul Roman, organizat în data de 7 septembrie 2020, a constituit încununarea unui program cultural-religios pe care preoții slujitori la acest sfânt altar l-au organizat în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și al Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români.

Astfel, după oficierea slujbei Vecerniei hramului din data de 7 septembrie 2020, la care au fost prezenți preoți din Protopopiatul Roman, sub protia părintelui protopop Dan Alexandru Antoce, copiii participanți la concursul de biciclete organizat de Parohia Horia, în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor, au fost răsplătiți de organizatori cu frumoase premii pentru efortul lor, constând în 26 de ghiozdane, 12 tablete, diplome, cupe  și medalii.

La acest concurs, implementat în parohie în perioada 5-7 septembrie și aflat anul acesta la cea de-a treia ediție, au participat 70 de copii împărțiți pe două categorii de vârstă, băieți și fete, care au parcurs pe biciclete trasee stabilite de organizatori și au fost supravegheați pe toată desfășurarea concursului de cadre didactice, de personal medical și de reprezentanți ai secției de Poliție Horia, respectându-se normele sanitare impuse de legislația în vigoare.

Darurile primite de  participanții la concurs au fost oferite cu generozitate de persoane care sprijină frecvent inițiativele și proiectele acestei parohii, între care amintim pe dl Florin Teodorescu, dl Cosmin Macovei sau dna Viorica Levărdă.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru momentele înfăptuite, momente ce ne vor da posibilitatea să spunem, după trecerea timpului, că avem ceva amintiri de la hramul capelei de la cimitir 2020! Momente ce s-au făcut cu multa trudă, dar și cu bucuria împlinirii! Le mulțumim tuturor celor ce ne-au fost alături astfel încât acest hram -septembrie 2020- să fie încununat cu multiple amintiri!”, a relatat părintele paroh Smerea Gheorghe.