Cincisprezece ani de activitate la Asociația de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005”

În contextul prăznuirii Intrării Maicii Domnului în Biserică, Asociația Creștină de Caritate și Ajutor “Ovidenia Bacău 2005”, a împlinit 15 ani de activitate în domeniul asistenței sociale. 

 

Începutul activității datează din anul 2005 când, la inițiativa preotului Ovidiu Radu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au fost puse bazele celei ce avea să devină Asociația Ovidenia. 

De-a lungul timpului au fost desfășurate numeroase și importante proiecte, prin care au fost ajutați mii de beneficiari cu alimente, medicamente, îmbrăcăminte, consiliere duhovnicească sau psihologică sau rechizite pentru elevi.

Cele mai longevive proiecte ale asociație sunt “Masa pe roți” prin care este oferită hrană caldă la domiciliul beneficiarului și “Masa Bucuriei” prin care sunt preluate alimente de la magazinele Selgros și apoi distribuite  beneficiarilor, printre cele mai recente colaborări fiind cea cu Banca pentru alimente Roman, prin care sunt colectate alimente donate în magazine și distribuite mai departe, cu Centrul “Sfinții Ioachim și Ana”, la care se adaugă parteneriatul cu Școala Gimnazială “Constantin Platon” din Bacău, prin care se realizează dialogul între generații, între elevii școlii și seniorii beneficiari ai Asociației Ovidenia.

În prezent, Asociația are licențiat de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, serviciul de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu, în cadrul căruia beneficiază 65 de persoane din Municipiul Bacău și Comuna Sărata, dorindu-se ca pe viitor să se extindă zonal cât mai mult acest serviciu. 

În viitor, Asociația își dorește să înalțe un ansamblu social-filantropic ce va putea deservi nevoilor comunității băcăuane. Acesta va cuprinde cantină și brutărie socială, adăpost pentru mamele și copiii afectați de violența domestică, precum și cabinete medicale.

La acest ceas aniversar, membrii Asociației aduc slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite și  mulțumire tuturor colaboratorilor și donatorilor, care de fiecare dată s-au alăturat cu bucurie activităților și inițiativelor derulate de-a lungul celor 15 ani!

(Răzvan- Dimitrie Radu, Coordonator serviciu de îngrijire domiciliu vârstnici)