Cerc pastoral la Parohia Siliștea I

13 Noiembrie 2018

În ziua pomenirii Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, a avut loc la Parohia Siliștea I întrunirea cercului pastoral nr. 2 din Protopopiatul Buhuși, „Sf. Ap. Petru și Pavel”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către părintele protopop Vasile Cozma înconjurat de soborul preoților împreună cu credincioșii participanți la eveniment.

În cuvântul de învățătură părintele protopop a amintit despre milostenia samarineanului din duminica a XXV-a după Rusalii, făcând referire la perioada de post care va urma și care cere fiecărui credincios o atenție deosebită asupra generozității și bucuriei de a dărui în numele Mântuitorului Iisus Hristos.

Tot acum, părintele protopop a vorbit și despre viața Sf. Ioan Gură de Aur de la care avem în rânduiala Bisericii Ortodoxe din toată lumea o Sfântă Liturghie care se săvârșește cu câteva excepții pe parcursul întregului an bisericesc. Părintele a amintit și despre întâmplarea prin care Sf. Ioan a primit apelativul de „Gură de Aur” și despre aprecierea de care a avut parte în  acele timpuri.

Gazda evenimentului a fost părintele George Purcariu care a susținut o temă cu privire la istoricul comunității și a bisericii parohiale, menționând preoții care au slujit aici în decursul timpului.

La Sfânta Liturghie a fost pomenit și Pr. Prof. Constantin Mosor, trecut la cele veșnice, care a activat ca profesor timp de 15 ani la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

( pr. Macovei Mihai )

Citește mai multe articole despre: cerc, pastoral, la, parohia, Silistea, I