Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja a participat la activitatea publică organizată de Centrul educativ Tg. Ocna

26 Iunie 2017

Sub sloganul „A fi împreună este un început. A rămâne împreună este un progres. A lucra împreună este un succes!”(Henry Ford), vineri, 23 iunie 2017, a avut loc întâlnirea de lucru cu reprezentanții instituțiilor publice locale și a organizațiilor neguvernamentale cu rol în procesul de reintegrare socială a persoanelor internate la Centru Educativ Tg. Ocna. 

La întâlnire au participat reprezentanți ai asociațiilor și instituțiilor partenere, printre care se numără și Protopopiatul Onești, reprezentat de către Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu, școli și licee din Onești, Târgu Ocna și Slănic Moldova, și nu în ultimul rând Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Hârja, reprezentată de către psihologul Liliana Pânzaru.

Activitatea a fost deschisă de către Comisarul șef de penitenciare Dumitru-Cezărică Mărcuță, Directorul Centrului Educativ Tg. Ocna și moderată în continuare de către Comisar șef de penitenciare Otilia-Elena Țîrțoacă, Director adjunct RS Centrul Educativ Tg. Ocna, care ne-a  prezentat  portofoliul de activități desfășurate în colaborare cu partenerii Centrului de Reeducare Tg. Ocna din primul semestru al anului 2017, materiale cu toate actvitățile care au avut loc atât în cadrul Centrului, cât și la sediile instituțiilor partenere.

Scopul acestei activități a fost, pe de o parte de prevenire a delincvenței juvenile în rândul copiilor și tinerilor din instituțiile de învățământ, iar pe de altă parte de sprijinire a recuperării și reintegrării sociale a tinerilor care au comis infracțiuni, prin schimbarea percepției membrilor comunității față de această categorie de persoane.

Un moment important al întâlnirii a fost prezentarea temei „Coordonate  actuale privind promovarea proiectului Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate” și expunerea unor modele de bune practici dintre cele trei paliere de activitate: educație, asistență psihologică și asistență socială.

Spre finalul întâlnirii a avut loc o sesiune de discuții și concluzii cu privire la intensificarea activităților comune de facilitare a reintegrării sociale și s-a încercat stabilirea obiectivelor comune de lucru pentru semestrul al-II-lea al anului 2017. Activitatea s-a încheiat cu vizitarea centrului de către invitații parteneri.

(Liliana Pânzaru - psiholog)