Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” partener al Centrului Educativ Tg. Ocna în activitățile de reintegrare socială

4 Iulie 2018
Luni, 2 iulie 2018, a avut loc la Centrul Educativ Târgu Ocna întâlnirea partenerilor în cadrul căreia s-a prezentat tema „Organizarea unor schimburi de experiență și diseminarea modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”. La întâlnire au participat reprezentanți ai asociațiilor și instituțiilor partenere, printre care se numără și Protopopiatul Onești, reprezentat de către părintele protopop Ioan Bârgăoanu, școli și licee din Onești, Târgu Ocna și Slănic Moldova, și nu în ultimul rând Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” reprezentată de pr. Ilarion Mâță, în calitate de președinte.

Întâlnirea a început cu alocuțiunea de deschidere a doamnei Otilia - Elena Țîrțoacă, Comisar șef de penitenciare, în calitate de Director, și prezentarea participanților. În următoarea parte a întâlnirii s-au prezentat progresele privind implementarea „Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate” și prezentarea portofoliului de activități desfășurate în colaborare cu partenerii Centrului Educativ Tg. Ocna din prima jumătate a anului 2018, activități prezentate de către Director adjunct RS,Comisar de penitenciare, Nicoleta Triandafil, care de altfel a moderat întreaga activitate. În același timp am vizionat materiale cu toate activitățile care au avut loc atât în cadrul Centrului Educativ, cât și la sediile instituțiilor partenere. Această activitate s-a finalizat cu prezentarea unor exemple de bune practici, a căror aplicare a dat roade, mai ales prin proiectul „Campanie pentru prevenirea delincvenței juvenile”, desfășurat de Protoieria Onești în parteneriat cu Centrul Educativ Tg. Ocna și școlile și liceele din Onești și împrejurimi.
Spre finalul întâlnirii a avut loc o sesiune de dezbateri și concluzii, moment în care s-a discutat despre îmbunătățirea activităților/colaborărilor interinstituționale și despre viitoarele proiecte. În final, partenerii au vizitat centrul și au cunoscut o parte dintre beneficiarii acestuia.

Pânzaru Liliana