Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” încheie cu succes proiectul finanțat de Consiliul Județean Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, în parteneriat și cu co-finanțarea Consiliului Județean Bacău, în perioada august – octombrie, a derulat proiectul social „Vârsta a treia și copilăria. O perspectivă socială intergenerațională asupra vieții”.

Proiectul ce a avut un cost total de 103.371,00 RON, din care finanțarea oferită de Consiliul Județean Bacău a fost în valoare de 91.989,85 RON, a urmărit întărirea capacității Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” de a dezvolta și diversifica serviciile sociale integrate oferite tuturor categoriilor de beneficiari cu care aceasta lucrează, de a implementa măsuri și acțiuni sociale pentru garantarea dreptului fiecărei persoane de a beneficia de servicii sociale corespunzătoare, nediscriminatorii și adecvate tendințelor moderne de îngrijire.

Principalii beneficiari sunt reprezentați de cei 36 de beneficiari ai Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice – Hârja, de cei 100 de copii proveniți din medii defavorizate, beneficiari ai Centrului de zi pentru copii „Sf. Dionisie Exiguul” Hârja și de cei 30 de copii și tineri cu tulburări din spectrul autist, beneficiari ai Centrului de recuperare neuromotorie pentru copii și tineret „Sf. Parascheva” Hârja.

Pentru creșterea calității serviciilor oferite persoanelor vârstnice instituționalizate, în baza proiectului s-au achiziționat aparate și instrumente de lucru necesare celor mai importante tipuri de terapii pentru care instituția este acreditată a le furniza: terapie de recuperare și terapie ocupațională, respectiv de petrecere a timpului liber.

Dezvoltarea acestor tipuri de servicii care, oferite fără simț de responsabilitate, ar răpi persoanelor vârstnice șansa unei vieți sănătoase, demne și active, se înscriu atât în liniile prioritare ale Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, cât și în ale tuturor țărilor și instituțiilor care se preocupă de bunăstarea acestei categorii de vârstă.

Salutăm, prin urmare, echipa de lucru din cadrul departamentului de proiecte al Consiliului Județean Bacău și mulțumim pentru buna colaborare și profesionalismul de care ne-au asigurat pe toată perioada derulării proiectului. Ne dorim ca acest parteneriat să nu se oprească aici, să depunem eforturi în continuare pentru binele celor aflați în dificultate, reușind astfel să demonstrăm că o colaborare public-privat poate aduce rezultate minunate și schimbări semnificative în creșterea calității vieții persoanelor vizate prin proiecte.

(Georgiana Iojă)