Un veșmânt al Cuvioasei Parascheva va ajunge la biserica din Blăgești

În urma demersurilor PS Episcop Ioachim Băcăuanul, un veșmânt al Sfintei Parascheva va ajunge sâmbătă, 6 octombrie, la biserica din Blăgești, unde există una dintre cele mai vechi locașuri de cult din județul Bacău ce are ca ocrotitoare pe “Sfânta de la Iași”

Cunoscută ca fiind Ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Parascheva este și protectoarea satului Blăgești din județul Bacău. Și nu doar prin faptul că, ân acest sat, binecuvântat de Dumnezeu, există o biserică ânchinată ei âncă din anul 1838, ci și prin aceea că locuitorii acestor locuri s-au simțit ân permanență ocrotiți de Sfânta de la Iași.

Deși este situat pe malul drept al Bistriței, satul Blăgești, ca de altfel ântreaga zonă, a fost ferit de calamitățile naturale, oridecâte ori apele au făcut prăpăd ân alte regiuni, credincioșii simțind mereu ajutorul Cuvioasei. De altfel, nu puțini sânt copiii din sat care poartă cu cinste și dragoste numele Cuvioasei Parascheva. Din aceste motive, și multe altele pe care le pot mărturisiri creștinii acestor locuri, sâmbătă, 6 octombrie, după amiază, la orele 16.30, într-o atmosferă ce se anunță a fi una de aleasă și binecuvântată sărbătoare, un veșmânt al Sfintei va fi adus de PS Episcop Ioachim Băcăuanul, la biserica din satul Blăgești.

“Ce să va spun? Nu există casă ân Blăgești fără icoana Sfintei Parascheva. Este o dorință mai veche a credincioșilor din această parohie, care au știu că Sfânta Parascheva este și ocrotitoarea acestei zone, așa cum este, de altfel a ântregii Moldove.Oamenii din sat nu au uitat niciodată că nu am avut probleme legate de secetă, de inundație sau alte calamități. Aici, la noi, ân sat există un cult special al Cuvioasei. Apoi, în 1947, în perioada secetei celei mari, ultimul periplu al Cuvioasei a fost aici, ân zona noastră. De asemenea, ân sat, avem mulți copii cu numele sfintei. Istoric vorbind, comuna a fost ântr-o relație specială cu scaunul domnesc de la Iași, acolo unde sânt sfintele sale moaște. Iar când se apropie hramul din 14 octombrie, foarte mulți pelerini pleacă la Iași, de la noi, din sat, fie organizat, fie cu mașini personale, să participe la slujbe și să se roage”, ne-a declarat preotul Sbârcea Romeo, parohul bisericii “Sf. Parascheva”din Blăgești.