Pelerinaj cu moaştele Sfinţilor Constantin şi Elena la Bacău

Timp de patru zile moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Catedrala patriarhală din Bucureşti se vor afla în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi va ajunge în mijlocul băcăuanilor vineri, 11 octombrie, la ora 17:00, şi va face primul popas la Biserica „Sfântul Dumitru“ - Narcisa din Bacău, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Cu prilejul sfinţirii picturii, sâmbătă, 12 octombrie, la Biserica „Sfântul Dumitru“ - Narcisa din Bacău vor fi aduse moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Catedrala patriarhală din Bucureşti de arhim. Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „În contextul Anului comemorativ omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a făcut demersurile la Bucureşti pentru a aduce în eparhia noastră moaştele Sfinţilor Împăraţi. Primul popas îl vor face la biserica noastră, care îmbracă sâmbătă haine de sărbătoare, când vor fi sfinţite pictura, catapeteasma şi vitraliile. Vineri vom sluji Privegherea de toată noaptea în cinstea Sfinţilor Împăraţi, iar sâmbătă Sfânta Liturghie va fi oficiată, de la ora 8:00, de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, care va săvârşi şi sfinţirea picturii bisericii. Sfintele moaşte vor rămâne la noi până sâmbătă, după Sfânta Liturghie“, a declarat pr. Ioan Pleşcău, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru“ - Narcisa din Bacău.

Situată în partea de sud a municipiului Bacău, respectiv în cartierul Narcisa, Biserica „Sfântul Dumitru“ este unul dintre cele mai impunătoare lăcaşuri de cult construite în România după 1990. A fost ridicată mai exact între anii 1996 şi 2003 sub supravegherea atentă a preotului paroh Ioan Pleşcău. Parohia a luat fiinţă în 1996, când a fost numit aici pr. Ioan Pleşcău. În 2003, altarul bisericii a fost sfinţit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ziua sfinţirii a adus o bucurie în plus băcăuanilor: moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, venite de la Tesalonic cu prilejul hramului Sfintei Parascheva de la Iaşi. „Simţim şi acum prezent duhul Sfântului Dimitrie, care a fost la noi în 2003. Sfântul Dimitrie este ocrotitorul nostru, care ne binecuvântează şi ne ajută în tot ceea ce lucrăm“, mai spune pr. Pleşcău.

Cu cei 55 metri lungime, 30 metri lăţime şi 49 metri înălţime, biserica din cartierul Narcisa este aproape de dimensiunile Catedralei mitropolitane din Iaşi. Cei 4.000 de metri pătraţi de pictură în frescă din interior, care a început a se efectua în 2004, poartă semnătura lui Mihai Gabur. Biserica este dotată cu zece icoane împărăteşti în mozaic, lucrate chiar la atelierul de mozaic şi vitralii al bisericii. Atelierul a fost adus de la Bucureşti şi organizat de regretatul pictor Dan Broscăuţeanu. Acum atelierul funcţionează cu tineri artişti din parohie sub coordonarea Cristinei Pantazi.

Parohia „Sfântul Dumitru“ - Narcisa are şi un aşezământ social-filantropic - Mitroviţa (de la numele cartierului de altădată, din Tesalonic, al Sfântului Dimitrie), situat în curtea bisericii, care va fi inaugurat în 2014, în cadrul căruia, pentru început, 100 de elevi care provin din familii cu venituri modeste vor beneficia de o masă caldă. Clădirea, cu două niveluri, având un spaţiu de 900 metri pătraţi, este dotată cu o sală mare de conferinţe dedicată activităţilor ASCOR, bibliotecă, birouri etc. Tot în curtea bisericii s-a construit şi un paraclis, care va putea fi folosit şi drept capelă mortuară, de 200 de metri pătraţi. Acum paraclisul se pictează, urmând să se sfinţească la anul.

Mii de oameni frecventează sfintele slujbe care se oficiază la Biserica „Sfântul Dumitru“ - Narcisa. Numai în sfântul altar sunt prezenţi la fiecare Liturghie 50 de copii, îmbrăcaţi în ipodiaconi. Sfânta Liturghie se oficiază miercurea, duminica şi în sărbători, iar pe viitor se doreşte a se săvârşi zilnic. O zi de sărbătoare începe la Biserica Sfântului Dimitrie cu Utrenia, de la 6:30, Sfânta Liturghie de la 8:00 la 10:00, apoi, seara, de la 18:00, Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului. Vinerea se săvârşeşte Sfântul Maslu.