Ajunul Bobotezei serbat la Catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman

5 Ianuarie 2018

Vineri, 5 ianuarie 2018, la Catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, sub protia Părintelui Arhim. Pimen Costea, Vicar eparhial, s-a săvârșit rânduiala Ceasurilor Împărătești urmate de Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu slujba Vecerniei sărbătorii dinaintea Botezului Domnului, la care a fost prezent și Părintele Arhiepiscop Ioachim. Conform tradiției locului, soborul slujitorilor de la Catedrală s-a îndreptat spre reședința arhiepiscopală, unde au vizitat pe Părintele Arhiepiscop Ioachim, intonând troparul Bobotezei.

           Imediat după oficierea slujbei euharistice s-a săvârșit sfințirea cea Mare a Apei, numită în popor Agheasma Mare. Alături de soborul preoților și al diaconilor slujitori la Catedrala arhiepiscopală din Roman s-au aflat credincioși doritori de a fi binecuvântați prin stropirea cu apă sfințiță, spre „sănătatea sufletească și trupească”.

         Conform tradiției locului, soborul slujitorilor s-a îndreptat spre reședința arhiepiscopală, unde dimpreună cu obștea călugărilor și călugărițelor, au vizitat pe Părintele Arhiepiscop Ioachim, intonând în cor troparul Bobotezei. Ei au venit purtând icoana Teofaniei și Aghiasma cea Mare, iar Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a binecuvântat creștetul fiecăruia dintre cei prezenți. Cu această ocazie au fost binecuvântate cu Agheasmă Mare reşedinţa arhiepiscopală şi celelalte clădiri din incinta Centrului Eparhial.

       Slujba Aghesmei Mari se săvârșește atât în ajunul Bobotezei, când se sfințește apa cu care preoții binecuvintează apoi casele credincioșilor, cât și în înseși ziua Bobotezei, când credincioșii o iau la casele lor. Aceasta se păstrează la loc de cinste, în vase curate și se poate consuma pe nemâncate, începând cu ziua de Bobotează și până la Odovania Praznicului, în ziua de 14 ianuarie.

(Pr. Daniel-Ionel Marari)

Citește mai multe articole despre: IPS Ioachim, Ajun Bobotează, 5 ianuarie, 2017