Ziua Unirii Principatelor Române serbată la Bacău

În municipiul Bacău, cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim și sub protia PC Preot protopop Costică Busuioc, un sobor de preoți format din coordonatorii Cercurilor Pastorale, precum și mulțime de credincioși s-au rugat pentru făuritorii Unirii Principatelor Române în cadrul Sfintei Liturghii ce a fost oficiată la biserica cu hramul "Buna Vestire" din oraș, unde este paroh părintele Iulian Mușat.

 

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit. După Sfânta Liturghie, de la ora 11.00, a fost oficiat un Te Deum "în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreț din istoria poporului român la desăvârșirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție cu totul aparte". Tocmai pentru a cinsti așa cum se cuvine ziua de 24 ianuarie într-un mod duhovnicesc, copiii aflați la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

În cuvântul său, Părintele protopop Costică Busuioc a reamintit celor prezenți importanța unității naționale și a păstrării dreptei credințe.

Mulțumim Lui Dumnezeu pentru darurile cu care este binecuvântat acest popor creștin și care știe să slujească și să trăiască liber și demn, care știe a cultiva frumusețea în sufletele copiilor care vor purta mâine destinele acestui neam.

Am ales în mod deosebit să slujim în această biserică pentru că toți creștinii ortodocși, în mod special prin praznicul Bunei Vestiri cinstesc vestea cea bună ce se aduce tuturor prin întruparea celui Nevăzut, Cuvântul zidit și născut de Tatăl din veci și născut în timp din Maică fără de tată.

În ziua de astăzi, aici, trupește și sufletește, suntem în Liturghie. Anul 1859 a fost dat ca anul de la care să pornim, să cugetăm unitatea ființei noastre. Înaintașii promotori ai acestui act au înțeles că unitatea de cultură, de spiritualitate, de limbă, de neam sunt, dragii mei, deziderate pentru care moșii și strămoșii noștri au pus pieptul lor la toți năvălitorii lor ce au venit în cei mai bine de 1800 de ani pe aici pe la noi... Ne-a rămas puterea de a rămâne liberi între munți, Dunăre și mare. Suntem lăsați de Dumnezeu liberi. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost providențial pentru neamul și pentru tot ce este suflet românesc.

Mă gândesc acum și la Melchisedec Ștefănescu, părintele autocefaliei românești, pe care părintele dumneavoastră Iulian îl are așezat ca o icoană lângă chipul Înaltpreasfințitului nostru Arhiepiscop Ioachim și lângă Evanghelia cea de două mii de ani, care se propovăduiește pretutindeni în lume. Să știm cu toții să mulțumim și să prețuim darul de mare preț al libertății în care putem gândi, ne putem mișca și dărui tuturor dezinteresat dragostea și prețuirea noastră.”

(Pr. Daniel Marari)