Ziua României serbată prin Liturghie Arhierească, la Roman

În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, evenimentele dedicate Marii Unirii au debutat la Catedrala arhiepiscopală din Roman cu oficierea Sfintei Liturghii și apoi cu pomenirea numelor corifeilor actului istoric de la 1 Decembrie 1918, de către IPS Părinte Ioachim alături de un sobor de preoți slujitori și diaconi ai acestui străvechi chivot mușatin.

Duminică, 1 Decembrie 2019, începând cu orele dimineții, cu prilejul împlinirii a 101 de ani de la Marea Unire a românilor într-un singur stat independent și suveran, câteva sute de romașcani au ales să serbeze Ziua Națională a României alături de Părintele Arhiepiscop Ioachim prin participarea la Sfânta Liturghie și cu gândul la faptele mărețe ale înaintașilor, scrise cu litere de aur în cartea de istorie a neamului.

Alături de Ierarh la evenimentul religios au participat Preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, Preacuviosul părinte arhimandrit Serafim Huzdup, consilier eparhial, preoți și diaconi împreună cu tineri și vârstnici într-o zi a bucuriei și recunoștinței.

La finalul slujbei, un părinte arhidiacon a citit mesajul Părintelui Arhiepiscop Ioachim, intitulat "Domnul să ocrotească România și pe români, păstrându-i în unitate de neam și de credință", pregătit cu multă dragoste de neam și țară pentru această zi încărcată de simbolism pentru poporul român din țară și din afara granițelor ei.

Arhipăstorul a vorbit despre autenticitate și despre amintirea ostașilor care s-au jertfit pentru unitatea țării.

Un român autentic își asumă istoria neamului său și gândește cu recunoștință la cei ce au făurit-o.  Oricât de risipiți am fi prin lume și oricât de mult am admira civilizațiile marilor puteri mondiale, să facem recurs la memorie, să nu trecem în uitare istoria acestei țări și faptele uimitoare pe care bravii ostași români căzuți la datorie, cu arma în mâni și gândul la Dumnezeu, le-au așezat la edificiul României Mari.

Acesta a mai amintit despre Marea Unire de la 1918 și despre educarea tinerilor în spiritul aprecierii jertfei înaintașilor.

Vă reamintim că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost serbată într-o zi de Duminică, dobândind prin aceasta o semnificație simbolică ce ne duce cu gândul la Învierea Domnului Iisus Hristos din moarte și la reînvierea națiunii române din negura uitării. După 101 ani de la răsunătorul eveniment, ne regăsim din nou, în zi de Duminică, omagiind faptele nemuritoare ale românilor de altă dată, cu speranța că și generația de astăzi, a celor care conduc destinul acestei țări, va lupta pentru unitatea, libertatea, demnitatea și prosperitatea românilor de pretutindeni. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât la sfârșitul acestei luni vom comemora numele celor care cu gândul la libertate, și-au sacrificat viața acum 30 de ani, pentru ca noi, astăzi, să ne putem exprima liber gândurile, să avem acces la educație, să călătorim liber, să ne putem bucura de frumusețea acestei lumi binecuvântate de Dumnezeu.

Răspunsurile la strană au fost date de corala "Paraschevi" a Catedralei arhiepiscopale din Roman. Corul Diaconia a susținut la final un miniconcert în care a intepretat cântări patriotice și colinde.

...

În această zi de 1 Decembrie 2019, în protopopiatele Eparhiei au fost săvârșite, începând cu ora 12.00, slujbe de Te Deum urmate de transmiterea mesajelor din partea Chiriarhului, a oficialităților centrale și locale și de ceremonialul depunerii de coroane în municipiul Bacău și în întreg județul Bacău. (Pr. Daniel-Ionel Marari)