Ziua Internațională a Poeziei la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

Miercuri, 21 Martie 2018, a avut loc festivitatea de premiere a concursului din cadrul proiectului cultural „Tânărul poet și poezia – creație, revelație și tradiție a neamului nostru”, organizat de Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” cu ocazia Zilei Internaționale a poeziei.

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, reprezentată de Pr. Ilarion Mâță, în calitate de președinte, și-a propus să nu rămână indiferentă față de poezie și de creația literară, încurajând pe tinerii sensibili și iubitori de poezie, oferindu-le ocazia deschiderii lor, dezvăluirea cunoștințelor, a sentimentelor, ce îi mână spre transcendent și legătura lor cu înaintașii acestui neam. Astfel, începând cu data de 12 martie, Școlile Generale ale Municipiului Onești au fost informate cu privire la perioada de compunere a creațiilor artistice și întreaga desfășurare a concursului, care a fost destinat elevilor din ciclul primar și gimnazial. Elevii au avut ocazia să compună poezii istorice, poezii religioase și pasteluri, cele mai frumoase creații fiind apreciate și premiate pe măsură. După selectarea la nivelul școlilor a celor mai bune lucrări, o comisie formată din reprezentantul Asociației, cinci cadre didactice reprezentând școlile participante și cinci elevi pasionați de literatură de la Colegiile Naționale partenere, „Dimitrie Cantemir” și „Grigore Moisil”, au corectat și ales premianții concursului.
Au obținut premii următorii elevi de la Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Onești: Nichita Daria, premiul I la secțiunea poezie religioasă, Mâță Nicolae, premiul II la secțiunea poezie istorică, Iacob Victor, premiul II la secțiunea poezie religioasă, Sandu Maria, premiul III la secțiunea poezie religioasă și Vîlcu David, premiul III la poezie istorică, fiind coordonați de profesorul pentru învățământ primar Marta Pânzaru și elevii Ganea Ana, premiul I la secțiunea poezie religioasă, Homeică Ștefania–Alexandra, premiul II la secțiunea poezie religioasă și Nechifor Sara-Areta, premiul II la secțiunea pastel, coordonați de profesorul de limba și literatura română Loredana Mâță; de la Școala Gimnazială „Emil Racoviță” au obținut premiul II, Stanciu Ana-Maria și premiul III Stratulat Eduard, la secțiunea poezie istorică, coordonați de profesorul de religie Daniela Coșa și premiul III la secțiunea pastel, eleva Voroneanu Andra, coordonată de profesorul pentru învățământ primar Liliana Purice; de la Școala Gimnazială „Ghiță Mocanu” au obținut la secțiunea pastel, premiul II, elevul Ungureanu Ștefan, coordonat de profesorul Eugenia Sergentu și premiul III, Vrânceanu Bianca, coordonată de profesorul Gabriela Tudorache, iar la secțiunea poezie istorică, premiul I, Măzăreanu Teodora-Elena, coordonată de profesorul Anca Mihalcea; de la Școala Gimnazială „George Călinescu” a obținut premiul I la secțiunea pastel, eleva Dobraniș Andreea fiind coordonată de profesorul Dorica Buță, iar de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” au obținut premiul I la secțiunea pastel, eleva Moraru Jacqueline-Aimee, la secțiunea poezie religioasă, premiul I, Dănilă Alexia-Andreea și premiul III, Berescu Silvia, având ca profesor coordonator pe doamna Elena-Adina Mitroiu.
Premiile au constat în diplome, pachete cu cărți de poezie și rechizite necesare actului educațional, dar și premii în bani pentru toate secțiunile (premiul I – 200 lei, premiul II - 100 lei, premiul III – 50 lei).
În ziua premierii, au fost felicitați toți copiii care au participat și au primit mențiuni și diplome de participare, la fel și profesorii și directorii care i-au sprijinit. Atât copiii, cât și profesorii și-au exprimat dorința ca acest proiect să continue și să fie organizat în fiecare an, fiind un concurs care formează tinerii poeți pentru o viața bazată pe moralitate, cinste și respect față de valorile autentice, care promovează originalitatea și creația proprie. Datorită faptului că toate lucrările au fost originale și foarte apreciate, profesorii împreună cu organizatorii au decis publicarea unui volum care să cuprindă toate poeziile copiilor, atât cele premiate, cât și cele care nu au fost premiate.

Liliana Pânzaru, psiholog