Ziua Culturii Naționale a fost serbată la Parohia Ortodoxă Lazaret

Parohia Ortodoxă Lazaret a desfășurat duminică, 20 ianuarie, ora 17.00 la Ateneul din municipiul Bacău o activitate dedicată Zilei Naționale a Culturii. Evenimentul, derulat în parteneriat cu Protopopiatul Bacău și Platforma Civică Împreună, a avut binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim de a dezbate o temă de mare actualitate, respectiv „Educația copiilor, încotro?”

Seara a fost deschisă de interpretarea unor poezii ale poetului național M. Eminescu de către actorul Valentin Braniște de la Teatrul Bacovia, moment care a omagiat pe cel care, prin marcanta sa operă, a dus faima poporului român în întrega lume.

În continuare, Corala „Melchisedec” a preoților din Protopopiatul Bacău a interpretat o serie de cântece având ca versificație două poezii scrise de Mihai Eminescu, respectiv „Rugăciune” și „Ce te legeni codrule?”, încheind recitalul prin intermediul unor cântece patriotice.

Pentru a continua în același duh eminescian, tineri din Focșani, conduși de doamna Ana Săcrieru au prezentat publicului numeros câteva fragmente artistice privind corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, fapt ce a pus la lumină dragostea poetului manifestată prin cele mai alese versuri.

Domnul George Cojocărescu a încântat mai apoi audiența prin interpretarea unor melodii populare care, dublate de discursul său înălțător, de evidențiere a valorilor morale strămoșești, au avut rolul de a introduce în atmosfera conferinței pe care doamna avocat Ana Săcrieru avea să o susțină în fața celor prezenți.

Mai înainte de aceasta, 15 tineri pregătiți de către Părintele Paroh Marius Iacobeanu au interpretat o scenetă plină de citate mobilizatoare ale unor oameni de cultură din istoria noastră recentă prin care au reflectat rolul culturii și al valorilor naționale în dăinuirea neamului nostru.

La final, doamna Ana Săcrieru s-a adresat celor prezenți prin conferința susținută, arătând nevoia de cultură într-o perioadă care neutralizează valorile. Îndemnul de a ne întoarce la operele literare ale marilor scriitori români, alături de studierea Sfintei Scripturi și a învățăturilor mântuitoare pe care să le transmitem noilor generații au fost identificate de către distinsa doamnă ca fiind soluția potrivită pentru nașterea și creșterea unor tineri ancorați în tradiția și valorile neamului românesc.        

Pr. Ciuche Eugen Ciprian