Zilele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

30 Iunie 2019

În perioada 1-2 iulie 2019, la sediul Asociației "Sf. Voievod Ștefan cel Mare- Hârja", se vor derula activități religioase și culturale ce vor pune în lumină virtuțile ocrotitorului asociației de la Hârja și al Așezământului Social - Filantropic. În sunet de clopot, care odată chema pe creștini la oaste să lupte cu dușmanul otoman, Ștefan, Voievodul Moldovei, ne așteaptă în zi de sărbătoare să răspundem la glasul Bisericii Ortodoxe și să ne unim în rugăciune sub patoșul Măriei Sale.

Cu aceeași dragoste pentru credință și neam, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja ” vă invită, în ziua de 1 iulie, să participați la slujba de priveghere, începând cu ora 20.00, ce se va încheia în puterea nopții cu o procesiune, având în frunte icoana Sfântului Voievod, amintind de biruința sa asupra păgânilor! În ziua de pomenire a Sfântului Ștefan cel Mare, 2 iulie, sunetul clopotului ne cheamă la Sfânta Liturghie să-i mulțumim Sfântului Moldovei, pentru că astăzi ne însemnăm cu semnul sfintei cruci într-o țară creștină. Programul liturgic va fi urmat de activitățile prilejuite de Gala Voluntarilor, în cadrul cărora, Alexandra Nadane, Președinte al Asociației "România pentru Viață " și Director executiv al Centrului de Consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, va susține cateva ateliere Pro Vita. Cei mai implicați voluntari vor fi premiați în cadrul Galei și vor avea parte de mai multe surprize plăcute pe parcursul zilei. Vă așteptăm cu bucurie să ne unim în rugăciune, sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare! (Conducerea Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”.)