Zile duhovnicești și de pregătire pentru sfințirea bisericii din Parohia Scărișoara, Protoieria Sascut

29 Iunie 2019

Având binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Scărișoara, comuna Corbasca, Protoieria Sascut, cu prilejul târnosirii și serbării hramului lăcașului de cult, se va desfășura, în perioada 28 – 30 iunie 2019,  un frumos și bogat program duhovnicesc destinat enoriașilor, dar și tuturor credincioșilor de pe aceste meleaguri.

Pentru a întări comuniunea de rugăciune, în lumina cântărilor vecerniei Sfinților Apostoli Petru și Pavel,   a fost adusă spre închinare racla cu  moaștele sfinților ce se află în patrimoniul Catedralei arhiepiscopale „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.  

La acest moment duhovnicesc, rânduit de  părintele paroh Ailenei Silviu au participat, prin grija și sub protia părintelui protoiereu Vasile Abageru, mai mulți preoți din parohiile vecine, enoriașii  parohiei, dar și credincioși veniți din alte localități.

De asemenea, astăzi 29 iunie 2019, cu ocazia sărbătoririi Sf. Apostoli Petru și Pavel,  a avut loc slujba hramului  bisericii din această comunitate,  sfântul locaș pregătindu-se cu aleasă podoabă pentru a fi sfințit în data de 30 iunie 2019 de către Înaltpreasfințitul Părinte  Arhiepiscop Ioachim.

După Sfânta Liturghie slujită în sobor,  părintele protoiereu, a subliniat importanța și semnificația zilei, scoțând în evidență viața, dar mai ales activitatea întâilor între apostoli, Sf. Petru și Pavel, care s-au arătat stâlpi de neclintit ai credinței și mari luminători ai lumii.

Pentru dragostea și aportul lor la ridicarea și  înfrumusețarea acestui sfânt locaș care se va înveșmânta în  haina luminoasă a Duhului Sfânt prin sfințire, credincioșii, care s-au evidențiat în mod special, la această zidire, arătându-se a fi continuatori și păstrători ai credinței, unității de neam și ai tradițiilor bisericești și  strămoșești, au primit din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, diplome de vrednicie.

Prin slujba de Te Deum, desfășurată în continuare,  s-a  adus mulțumire bunătății lui Dumnezeu pentru binefacerile ce au fost asupra enoriașilor parohiei,  care au contribuit timp de 17 ani cu jertfa lor materială pentru ridicarea acestui măreț locaș de închinare, înscriindu-și astfel numele în cartea vieții, iar pentru ctitoririi și binefăcătorii trecuți în veșnicia lui Dumnezeu, tot acum s-a oficiat și o slujbă de pomenire.

Citește mai multe articole despre: protoieria sascut