Zi de rugăciune și mulțumire în Catedrala Arhiepiscopală din Roman

La Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost săvârșită astăzi, 29 martie, Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei și a chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a aniversat ziua de naștere.

În ziua de prăznuire a Sfântului Sfințit Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, miercuri, 29 martie, preoți, credincioși din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului, reprezentanți ai autorităților locale și județene din Neamț și Bacău, au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite săvârșită în catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. În cadrul slujbei, răspunsurile la strană au fost date de corala „Laudamus” a Liceului ”Episcop Melchisedec” din Roman. Cei prezenți s-au rugat Bunului Dumnezeu, mulțumind pentru darurile revărsate asupra acestei eparhii și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la ceas de bucurie duhovnicească, această zi constituind aniversarea zilei de naștere a ierarhului. După Dumnezeiasca Liturghie, cei prezenți au oferit flori Înaltpreasfinției Sale, în semn de recunoștință și apreciere pentru activitatea pe care de aproape două decenii o desfășoară în această eparhie, atât în plan pastoral, cât și social-filantropic și cultural. Apoi, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ, a evidențiat într-o concisă și emoționantă prezentare dăruirea și starea de jertfă a ÎPS Sale, de-a lungul celor 17 ani de arhierie. ”Înaltpreasfinția Voastră vă mulțumim pentru dragostea, răbdarea și înțelepciunea pe care ni le-ați împărtășit de-a lungul acestor ani. Din prima zi ne-ați fost model de slujire și implicare în viața Bisericii. Vă suntem recunoscători pentru tot ceea ce faceți pentru cei pe care îi păstoriți, clerici și mireni”, a spus vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La rândul său, cel de-al 77 ierarh al Eparhiei din inima Moldovei a rostit un cuvânt de mulțumire pentru toți cei care i-au fost și îi sunt alături în frumoasa, dar dificila misiune. ”Ziua aniversară este o zi a pomenirii părinților, duhovnicilor, dascălilor și profesorilor care ne-au învățat să devenim asemenea unui izvor din care se adapă toți cei ce doresc și caută mântuirea. Dar această zi trebuie să fie pentru fiecare dintre noi, un timp al bilanțului. În aceste momente încerci să pui în balanță ceea ce ai făcut de-a lungul vieții și dacă ai mers în direcția cea bună. Suntem conștienți de faptul că analiza faptelor și a împlinirilor noastre o știe Dumnezeu și, când ne vom întâlni cu El, față către față, nădăjduim să Se recunoască în dăruirea noastră jertfelnică pentru viața în Hristos”, a afirmat, printre altele, Înaltpreasfinția Sa. Totodată, chiriarhul a făcut referire și la cei 76 de ierarhi care au slujit, în istoria de peste 600 de ani, pe scaunul vlădicesc de la Roman, personalități ale vieții bisericești și culturale. ”În această Eparhie au fost ierarhi sfinți, ierarhi remarcabili, care au avut conștiința sfințeniei, a vieții sacerdotale, marcând timpul lor, viața socială, cât și cea misionară sau cea pastoral-misionară. Fiecare a făcut ceva în această eparhie. Personal, nu știu cât am împlinit, frățiile voastră și istoria veți aprecia activitatea pe care am săvârșit-o împreună spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii Sale”, a mai spus Înaltpresfințitul Ioachim. ”Vă mulțumesc tuturor, colaboratorilor mei și tuturor celor care ați venit să ne înconjurați cu dragoste. Să rămânem în dragostea lui Hristos pe calea Evangheliei Sale”, a urat ierarhul tuturor celor prezenți în catedrala din Roman.

(Pr. Constantin Gherasim)