A X-a ediție a Congresului Național „Hristos Împărtăşit Copiilor”

21 Septembrie 2017

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 18-20 septembrie 2017 a avut loc la Centrul social-pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova, Congresul Național Hristos împărtășit copiilor!. Delegatul IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la acest eveniment a fost P.C. Pr. Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale.  La întrunirea din 19 septembrie 2017 au participat șefii birourilor de cateheză ai eparhiilor din țară și străinătate, reprezentanți ai Ministerului Educației și ai organizației partenere World Vision International România.

Inspectorii responsabili cu cateheza parohială din cuprinsul Patriarhiei Române au participat la Congresul Național Hristos împărtășit copiilor!, acesta fiind  o ediție aniversară, dedicată împlinirii a zece ani de la extinderea proiectului, care a devenit programul oficial de cateheză la nivel de țară.

PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, delegatul Patriarhului României, a participat la deschiderea întrunirii și a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat Recunoştinţă pentru împliniri, speranţă pentru viitor.

În contextul crizei actuale de ideal și de orientare spirituală a tinerilor din societatea secularizată, Biserica, alături de Familie și Școală, este chemată să-și intensifice lucrarea de formare duhovnicească a tinerilor, pentru ca aceştia să cultive iubirea faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi iubirea faţă de semeni prin fapte bune, a transmis Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a adresat felicitări celor care au contribuit la această lucrare cu multă dăruire de sine, bucurie şi eficienţă și a mulțumit lui Dumnezeu pentru lucrarea educaţională şi misionară desfăşurată timp de un deceniu.

În cadrul celor două zile ale congresului au fost rostite prelegeri despre importanța formării spirituale a copiilor și tinerilor, totodată fiind prezentate rapoartele birourilor de cateheză parohială și s-au discutat strategii de colaborare între Școală, Familie și Biserică.

“Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim - Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, am participat la ediția a X-a a Congresului Național „Hristos Împărtăşit Copiilor”, unde am prezentat raportul Biroului eparhial de catehizare pentru perioada septembrie 2016 - septembrie 2017, acesta fiind foarte apreciat de către conducerea Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române și de către părinții inspectori pentru catehizare din eparhii.

În toate proiectele catehetice implementate în Eparhia noastră, au fost implicați câteva mii de tineri și copii. Mai exact, este vorba despre Concursul național de Creație „Icoana și Școala Mărturisirii”; Programul eparhial „Cinstirea Icoanelor în Ortodoxie" din cadrul proiectului cultural-catehetic Eparhial „Cateheze în Parohii" (ediția a III-a); Proiectul Eparhial cultural-catehetic tip „Școala de Vară"; Proiectul Catehetic „Toacă și Ie Moldovenească" -Onești (edția a II -a), precum și diverse conferințe, tabere și pelerinaje pentru tineri”, a declarat părintele inspector Daniel Marari.

Lucrările congresului derulat la Centrul social-pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman s-au încheiat cu câteva concluzii și indicații precise pentru anul 2018, privind intensificarea derulării și implementării proiectelor catehetice patriarhale și eparhiale, cu implicații mai mult sau mai puțin filantropice, la nivel de fiecare parohie într-un mod foarte bine organizat sub coordonarea fiecărui birou eparhial de catehizare.