Vecernie la Biserica ”Sf. Gheorghe” din Roman

Preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial al Arhiepiscopie Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți consilieri și inspectori eparhiali, preoți slujitori şi diaconi, împreună cu preotul protopop Dragoș Munteanu a oficiat duminică seara slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Roman. 

 

La orele serii, oamenii şi-au îndreptat pașii spre lăcașul de închinăciune pentru a asista la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop  Ioachim, de Preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial, alături de un numeros sobor de preoți şi diaconi.

În cuvântul său adresat la final, Preacuviosul. Părinte Vicar Pimen Costea a vorbit celor prezenți despre femeile mironosițe, și despre căutarea și aflarea luminii lui Hristos.

Dumnezeu se arată doar oamenilor ce Îl iubesc. Mulți i-au promis lui Iisus că nu Îl vor părăsi, evidența însă este alta. Femeile mironosițe sunt primele care L-au văzut Înviat pe când ceilalți au văzut doar mormântul gol. Ele s-au bucurat de această mare cinste. În drumul nostru către biserică, Îl descoperim fiecare dintre noi pe Hristos cel Înviat. Dar ca să Îl găsești pe Dumnezeu îți trebuie liniște. Necredința noastră, îndoiala, slava deșartă și îngâmfarea duc împreună cu mândria la pierderea definită a liniștii. Și ne trezim într-un amalgam de idei și de gânduri, într-o tulburare lăuntrică profundă în care ne întrebăm: Oare mai este Hristos în noi?  De multe ori nu mai găsim lumina Lui Hristos în noi, tocmai pentru faptul că lumina are mai multe componente. Se spune că luminile din noaptea de Înviere ar fi avut glas dacă noi le-am fi dat prilejul să mărturisească gândurile lor. Bucurați-vă de toate și pentru toate ! Vă e bine sau rău, vă simțiți confortabil sau nu, aveți ce vă trebuie sau nu, acestea nu au nicio importanță dacă Îl aveți alături de dumneavoastră pe Dumnezeu în viața și în sufletele voastre.

La rândul său, părintele Ioan Gherasimescu, parohul Bisericii „Sf. Gheorghe” a mulțumit soborului preoților slujitori și credincioșilor prezenți vorbind totodată despre proiectul de reabilitare a sfântului lăcaș.

„Biserica noastră este singurul lăcaș de închinăciune din Roman care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sfântul Gheorghe și-a ales și în Roman, un locaș în care îl putem întâlni.  Casa aceasta are 170 de ani de când a fost zidită, a suferit în timp anumite degradări pe care le vom repara datorită unui proiect mai amplu de reabilitare”, a relatat părintele paroh Ioan Gherasimescu.

Biserica "Sfântul Gheorghe" din Roman este un monument de arhitectură deosebit de important. Lucrările acestui sfânt lăcaș, ctitorie a vornicului Grigore Done, au început în anul 1842 şi au fost finalizate în anul 1848. Biserica ”Sf. Gheorghe” este un monument bisericesc de o rară frumusețe din Municipiul Roman. Biserica are o eleganță cu totul deosebită care, prin vechimea construcției, volumetria și originalitatea stilului, trezește admirația fiecărui vizitator, fiind o excepție ca zămislire și duh, o admirabilă metaforă a arhitecturii, ce produce o bucurie vizuală fără pereche. Pictura originală este o adevărată simfonie de forme şi culori cu o policromie armonizată şi încadrată perfect teologic şi istoric în tradiția Bisericii.

(Pr. Daniel Marari)