Un slujitor pentru bisericuța romilor din satul Conți

23 Mai 2019
Astăzi, 23 mai, în Parohia Răcăuți din Protopopiatul Onești a avut loc un eveniment deosebit, prilejuit de instalarea noului slujitor în Filia Conți, părintele Florin Dănilă, de curând hirotonit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru a face misiune în acest sat locuit preponderent de credincioși de etnie romă.

Preacucernicul Părinte Protopop Ioan Bârgăoanu, sub protia căruia s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a fost prezent în mijlocul comunității încă de la primele ore ale dimineții, adunând în jurul său sobor de preoți, pe lângă cei din împrejurimi, la eveniment fiind prezent și părintele Ion Parnica, protopopul onorific al romilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala “Ierotheos” a preoților din Protoieria Onești.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop Ioan a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc pentru credincioșii prezenți, anunțând apoi înaintea oficialităților locale prezente și a tuturor celor de față, instalarea noului slujitor pentru Biserica “Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Filia Conți, Parohia Răcăuți, părintele Florin Dănilă, prin citirea deciziei de numire emisă de Cabinetul Arhiepiscopal.
Părintele Ion Parnica, protopopul romilor, a felicitat pe părintele Florin și a povestit celor prezenți despre misiunea pe care sfinția sa o face în cadrul Parohiei Bâșca pe care o slujește de timp îndelungat.
Primarul comunei Buciumi, domnul Cozma Fănică, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și părintelui protopop Ioan, pentru că au ascultat dorința lor manifestată de mai multă vreme, aceea de a avea un preot al lor, al comunității de la Conți.

Părintele Paroh Mitică Dodiu de asemenea și-a manifestat bucuria prin cuvânt, iar părintele Florin a mulțumit Milostivului Dumnezeu pentru această binecuvântare, binecuvântându-i pe toți în limba romanì.

Pr. Alexandru Pânzaru

Citește mai multe articole despre: Protoieria Onesti, Filia Conți, parohia Răcăuți