„Un român autentic își asumă istoria neamului său și gândește cu recunoștință la cei ce au făurit-o”*

Manifestările din data de 24 ianuarie 2020, când se împlinesc 161 de ani de la Mica Unire de la 1859,  au o importanță deosebită în iconomia istoriei noastre naționale deoarece ele vorbesc despre un prim pas pe care românii l-au făcut spre împlinirea unui vis pentru care au luptat și la care au sperat: unirea geo-politică într-un singur principat a Moldovei cu Țara Românească. Marea Unire împlinită la 1918 nu este altceva decât expresia politică a unei realități mult mai profunde ce ne vorbește despre existența unei unități religioase manifestate între românii din cele trei Principate, totodată credința, limba și idealul politic fiind  premisele ce au determinat dorința constituirii într-un singur stat independent și suveran.

Putem spune cu certitudine că actul istoric de la 1859  nu este doar împlinirea unui ideal sau consecința firească a unei stări de fapt, ci este forma politică a unei unități deja existente și în egală măsură pasul decisiv în perspectiva desăvârșirii Marii Uniri de la 1918, este expresia națională a unei trăiri spirituale, religioase, a unui popor ce s-a adăpat de-a lungul timpului din același izvor nesecat al Evangheliei, s-a închinat aceluiași Dumnezeu, dincolo de granițele geo-politice ce despărțeau Principatele Române.

Iubiții mei,

Noi, generația de astăzi, avem datoria sacră nu doar de a purta o vie amintire și de a comemora periodic faptele străbunilor care s-au sacrificat pentru unitatea și demnitatea acestui neam, ci și de a lupta pentru păstrarea patrimoniului material și spiritual lăsat moștenire de aceștia.

Dincolo de opțiunea politică, de crezul religios, de statutul social, să nu trecem în uitare istoria acestei țări și faptele uimitoare pe care înaintașii noștri cu arma, cu crucea sau cuvântul le-au așezat la edificiul său spiritual. Să nu uităm faptele celor care au dat sens și geniu acestei națiuni și care,  sacrificând totul, au luptat pentru un ideal și ne-au lăsat moștenire o țară.

Chiar dacă paradigma politico-socială contemporană s-a schimbat, iar românul de astăzi nu mai are o rigoare în stabilirea priorităților când vine vorba de axiologia valorilor, fundamentele care definesc existența noastră trebuie asumate. Oricât de departe am fi de țară și de etosul ei, să nu  să nu ne înstrăinăm de ceea ce suntem, să nu uităm că un român autentic își asumă istoria neamului său și gândește cu recunoștință la cei ce au făurit-o.

În această zi de sărbătoare, îndemn pe toți fiii și fiicele duhovnicești ai Eparhiei Romanului și Bacăului, români și creștini deopotrivă, să nu uite niciodată idealurile pentru care au luptat înaintașii acestui neam, să nu uite că poartă pe umeri crucea acestui popor și că au înalta responsabilitate de a apăra cu înțelepciune patrimoniul spiritual pe care părinții acestei națiuni l-au ocrotit cu prețul suprem al vieții lor jertfelnice.

Să ne iubim țara păstrând-o creștină și unită și să participăm la împlinirea și conservarea idealurilor pentru care au luptat martirii și eroii acestui neam!

Dumnezeu să binecuvinteze România și pe români!

 Mesaj cu prilejul împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească - 24 ianuarie 1859.