Trăiți frumos, dar cu discernământ!

Suntem în zilele premergătoare sărbătorii împărătești a Maicii Domnului, Buna Vestire. În întreaga țară se organizează Marșul pentru viață, în cadrul căruia tineri de toate vârstele ies să susțină dreptul la viață recunoscut fiecărei persoane, încă de la concepere. Evenimentul divin în preajma căruia suntem chemați să mărturisim credința noastră în Cel care este Calea, Adevărul și Viața, semnifică anunţul lui Dumnezeu pentru însănătoşirea vieţii. Este Buna Vestire a refacerii şi a preţuirii darului vieţii.
Orice aflare a zămislirii unui prunc este o Bună Vestire. Pentru toţi, această veste să fie o Bună Vestire a tinereţii, să rămână veşnic vie în inimile voastre şi să vă dăruiască din puterea şi vigoarea ei tuturor! Preţuiţi darul vieţii! Preţuiţi unicitatea persoanei! Tuturor Dumnezeu să vă dăruiască Bune Vestiri şi să vă binevestească bucuria care este roada Duhului Sfânt!

Înaintea acestor timpuri confuze pe care le trăim noi astăzi, orice copil născut în această lume era considerat un dar al lui Dumnezeu și o mare binecuvântare pentru familia născătoare de prunci. Astăzi, orice copil venit în lume presupune o provocare, un risc. Chiar dacă așa s-a ajuns să fie considerată naşterea unui copil, Vă îndemn părintește și prietenește să vă asumați acest risc și să fiți încredințați că Dumnezeu, Care este iubire, a pregătit încă din eternitate modul de a asigura existența tuturor până în veșnicie. De aceea, în orice familie creștină, vestea venirii unui copil pe lume, trebuie să apară concomitent cu disponibilitatea părinților a se sacrifica pentru el, deoarece nașterea unui copil este sinonimă cu jertfa.

 

Dragii Mei,

Fiţi misionari şi mergeţi acolo unde de multe ori preoţii nu pot ajunge. În această eră în care virtualul acaparează tot mai mult realul, fiţi realişti şi ancoraţi în iubire. Amintiţi-vă permanent de îndemnul Fericitului Augustin, cel care şi-a trăit tinereţea forţându-i libertatea până la limite, aşa cum el însuşi povesteşte în Confesiunile sale, şi care mărturiseşte atitudinea creştină în faţa lumii spunând: „Iubeşte şi fă ce vrei!”. Ştia el bine că dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, nu poţi să vrei decât ceea ce El vrea de la tine!

         În zilele noastre, când omul autosuficient nu-şi reproşează mai nimic, decât cel mult că este sau a fost uneori prea bun, sau prea corect, dar niciodată rău sau nemilos, Biserica face ceea ce Hristos i-a încredinţat să facă: indică direcţii în viaţa omului și nu dă directive. Biserica nu se strecoară şi nu intervine coercitiv în viaţa privată a oamenilor, ci doar mărturiseşte ce este moral, pentru că e de datoria ei s-o facă. Nimic nu poate și nu trebuie să împiedice Biserica să fie mărturisitoare, căci ea este lipsită de frică. Absenţa fricii este prima cerinţă a moralităţii și libertății.

Utilizarea şi înţelegerea cuvântului „libertate” este cheia reuşitei în viaţă. Buna folosire a libertății dăruite de Dumnezeu este garantul fericirii creștine. Fiţi încrezători, pentru că viaţa pe care ați primit-o în dar este şansa şi bucuria voastră. Acesta este Marşul pentru Viaţă: marşul pentru bucurie! V-aţi încolonat într-un singur gând şi într-o singură speranţă, aceea de a preţui viaţa.

Trăiți-vă frumos tinerețea, dar cu discernământ! Fiţi implicaţi şi mărturisitori şi cultivaţi-vă inteligenţa, dar și moralitatea. Fiţi bogaţi în idei, dar și în trăiri, în simţăminte, culturale şi spirituale. Tânărul creştin adevărat este schimbat şi ghidat de poruncile Mântuitorului Hristos, care-l ajută să scape de complexe și de mediocritate. Sunteţi creştini, iar Dumnezeul în care credeţi lucrează și prin generaţia care urmează după voi, nu doar prin cea în care trăiţi şi căreia îi aparţineţi.

Să nu uitați că fiecare om venit pe lume este unic din clipa zămislirii! Unic din prima secundă înseamnă persoană din prima secundă, nu aproape persoană sau potenţială persoană. Unic din prima secundă înseamnă suflet din prima secundă, pentru că sufletul face ca o persoană să fie unică. Omul se naşte persoană, nu devine persoană. Dumnezeu ne-a făcut unici şi are un plan cu fiecare. Nu lăsați persoana să cadă în derizoriu. Nu vă transformați în indivizi sau numere. Fiți persoană de comuniune și comunicare întru iubirea lui Dumnezeu.

 

Dragi tineri,

Vă îndemn să vă creşteţi copiii aducându-le aminte nu doar de dreptatea lui Dumnezeu, ci şi de iubirea Lui. Creşteţi-i în primul rând cu iubire, apoi cu regulamente! Iubiţi-vă copiii necondiţionat, aşa cum vă iubeşte Dumnezeu pe voi. Dacă generaţia pe care voi o veţi naşte nu va mai vorbi despre Dumnezeu, cea care îi va urma va fi o generaţie abandonată prin propria indiferenţă şi prin propriul păcat.

Niciun tânăr nu trebuie să uite că este unic în ochii lui Dumnezeu care îl iubeşte şi unic în ochii părinţilor care i-au dat viaţă din viaţa lor. Iubirea nu se analizează, ea se trăieşte şi se mărturiseşte, căci doar așa atunci ea poate dăinui şi produce efecte.

Păstraţi iubirea voastră pentru Dumnezeu şi iubirea Lui pentru voi, pentru că astfel veţi deveni ceea ce păstraţi!

         Bucuraţi-vă de viaţă! Bucuraţi-vă de Dumnezeu care v-a dăruit-o și acordaţi-le şi altora şansa aceasta, aşa cum v-a fost acordată și vouă!

Binecuvântată fie această zi și continuați Marșul Vieții până în transcendentul divin!

Al vostru Părinte iubitor și pururi către Domnul rugător,

 

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

 

 

*Mesaj către tineri dat în reședința Noastră arhiepiscopală din Roman astăzi, 24 martie 2019