Toma

Azi, Hristos învie iarăşi pentru Toma îndoielnic! Pentru că el vru să vadă tot pe-Acel Hristos istoric. La opt zile după Paşte, Iisus l-a ascultat, Şi s-a arătat lui Toma, ce, crezând, a exclamat: "Doamne, Iisuse Hristoase, Tu eşti veşnic Dumnezeu! Iartă-mi mie îndoiala şi raționamentul meu. Trupul tău este acelaşi, cu  stigmatele în mâini, Însă are alte daruri, ce n-aparțin acestei lumi."

Domnul, văzându-i credința şi spontana convertire, A reintegrat pe Toma dând a zecea fericire: "Fericit fii astăzi Toma, c-ai văzut şi ai crezut! Dar mai ferice-or fi de-or crede fără să mă fi văzut!" Exclamația lui Toma, cu preceptul ce s-a dat, E de veacuri argumentul ca Hristos a înviat! Cei de astăzi, credincioşii, n-au nevoie de-argumente, Căci misterul Învierii nu consistă-n documente. Nimeni n-a văzut pe Domnul când a ieşit din mormânt, Însă credem cu tărie pe apostol, prin cuvânt. Dară astăzi îndoielnici - chiar necredincioşi, atei - Sunt aşa de mulți sărmanii!, s-a umplut lumea de ei. Avem mare datorie, noi, creştini din acest veac, Să strigăm în gura mare că "Hristos a inviat!" Dacă-n inimile voastre mai e candela aprinsă, Faceți treabă de apostoli şi aprindeți pe cea stinsă. Geamănul, după-nviere, şi-a întins apostolia, Până-n Indii el ajuns-a, străbătând mai toată glia. Astăzi Toma nu mai este pe pământ, însă a dat Paşaportul de apostol la românii ce-au plecat. De vreme ce noi, românii, acum, în mileniul trei, Am plecat în tot pământul ca urmaşi ai lui Andrei, Să purtăm facla-nvierii peste tot, în lung şi-n lat, Să spunem la toată lumea că Hristos a inviat!