Teofanie în duh eminescian

Creștinii azi își schimbă veșmântul de lumină
Că azi Teofania, liturgic, se termină.
Dar ea se prelungește în cel plin de credință,
Dacă-și îmbracă haina smerit, de pocăință.

Sunt azi opt zile-n care tu ai băut aghiazmă
Și-ai devenit icoană pusă-n catapeteasmă.
De mâine spală-ți fața cu lacrimi și isop,
Iar chipul Celui veșnic să-L ai pururi prosop.

Dar azi făgăduiește că vei fi bun și harnic
Și anii vieții tale vor fi timp mesianic.
Trăiește-ți viața pașnic, frumos, în bucurie,
Și timpul vieții tale va fi o Liturghie.

Să nu uiți că faci parte dintr-un popor creștin
Iar Dumnezeu cel veșnic sa știi că e român.
Dar timpul teofanic, suav, mistic, discret,
La noi românii, vrednici, are gust de poet.

În pruncul ce se naște în spațiul carpatin
S-ascunde tainic darul unui poet creștin.
Azi frați cu Eminescu aș vrea să vă numiți, 
Pe Dumnezeu-treimic de-a pururi să-L slăviți

Români plecați în lume, oriunde vă aflați,
Cinstiți pe Eminescu, poetul din Carpați!