Te Deum la început de an școlar în Parohia Valea Caselor

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 9 septembrie 2019, la primele ore ale dimineţii, la Școala Primară din satul Valea Caselor, comuna Lipova, judeţul Bacău, s-a oficiat slujba de Te Deum pentru început de an școlar.

Elevii şi profesorii prezenţi la această ceremonie, pe lângă binecuvântarea divină au primit și 50 de pachete, daruri pline de încărcătură duhovnicească și de grijă părintească, venite din partea IPS Părinte Ioachim, prin mijlocirea părintelui protoiereu Costică Busuioc.

Această bucurie sfântă care a constat în rechizite școlare, dar și dulciuri, este darul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim oferit copiilor din zonele defavorizate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului prin intermediul proiectului „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”.

În încheiere, părintele paroh Dănilă Liviu-Costel i-a îndemnat pe copii să frecventeze cursurile școlare și să își dea cât mai mult silința la învățătură pentru a reuși să ajungă oameni de cinste ai comunității.

(Pr. DLC)