Te Deum

Te Deum în bisericile ortodoxe de Ziua Naţională a României

27 Noiembrie 2019

De Ziua Naţională a României, duminică, 1 decembrie 2019, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate, precum şîn paraclisele şcolilor de teologie ortodoxă va fi oficiată slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918.

Te Deum la început de an școlar în Parohia Valea Caselor

10 Septembrie 2019

Elevii şi profesorii prezenţi la această ceremonie, pe lângă binecuvântarea divină au primit și 50 de pachete, daruri pline de încărcătură duhovnicească și de grijă părintească, venite din partea IPS Părinte Ioachim, prin mijlocirea părintelui protoiereu Costică Busuioc.

Această bucurie sfântă care a constat în rechizite școlare, dar și dulciuri, este darul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim oferit copiilor din zonele defavorizate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului prin intermediul proiectului „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”.

Sfântul Sinod al BOR s-a întrunit la Patriarhie

19 Iunie 2019

Lucrările au fost deschise în mod firesc cu o slujbă de Te Deum care a fost oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Texte liturgice pentru 11 sfinți

Pe agenda ședinței se află prezentarea spre aprobare a unui set important de texte liturgice, discutate și la Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Te Deum la aniversarea Unirii Principatelor Române

21 Ianuarie 2019

Joi, 24 ianuarie 2019, se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a ales ca domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

Rugăciuni înainte de întrunirea Adunării Naționale Bisericești

14 Februarie 2018

Te Deum-ul a fost oficiat în cadrul Slujbei ceasurilor, întrucât a avut loc în prima zi aliturgică din perioada Triodului. În continuare, organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, format din aproximativ 150 membri – câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și doi mireni – s-au întrunit în Palatul Patriarhiei sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Slujbă de Te Deum cu prilejul Zilei Naţionale a României la Moinești

30 Noiembrie 2017

Ceremonialul a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de către părintele protopop Costel Mareș, alături de un sobor de preoţi, în faţa monumentului eroilor din Parcul Tei. La eveniment au participat oficialităţi locale, judeţene şi centrale, dascăli şi elevi ai şcolilor moineștene, precum şi numeroşi credincioşi.

Slujbă de Te Deum, la trecerea dintre ani, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman

31 Decembrie 2016

Cu ocazia acestui binecuvântat eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat clericilor și credincioșilor prezenţi la slujba de Te Deum un cuvânt emoționant cu caracter duhovnicesc, îndemnând la bunătate, reconciliere, noul an ce le stă tuturor în față fiind: “O nouă șansă dăruită oamenilor de a-și răscumpăra timpul efemer petrecut pe pământ și de a-l transfigura, prefăcându-l în treaptă spre veșnicie și desăvârșire. O șansă oferită românilor de a-și purta cu demnitate, oriunde s-ar afla pe meridianele lumii, numele și tezaurul spiritual bimilenar”.

Pagini