Slănic Moldova

Ziua limbii române sărbătorită în Protopopiatul Oneşti

30 August 2016

Programul cuprinde atât slujbe religioase, cât şi manifestări cultural-artistice. Ziua va începe cu slujba Utreniei, continuând cu intonarea imnului-acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, alcătuit de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Manifestările religioase se vor încheia cu oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia răspunsurile la strană vor fi date de Corul Filomelos. "Dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte în sfântul grai românesc prin eforturile şi jertfa pe care ierarhii Bisericii noastre le-au făcut de-a lungul timpului.

Pelerinaj ștefanian în ziua pomenirii Sfântului Voievod

3 Iulie 2015

Primul popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea „Sfântul Ştefan cel Mare”, lângă oraşul-staţiune Slănic Moldova, jud. Bacău, aflată la altitudinea de 900 de metri, pe Muntele Bolovanu, a olo unde grupul pelerinilor a fost întâmpinant de către mica obşte condusă de preacuviosul părinte stareţ, protosinghelul Daniel Leonte.

 

Pagini