Ședință administrativă

Ședință lunară a preoților din Protoieria Onești

16 Iulie 2019

Cu acest prilej, Părintele Dr. Petru Pavăl de la Parohia Hârja a prezentat conferința cu titlul “Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu - licăriri de lumină într-o națiune ateistă”.
Delegaţii Centrului eparhial Roman au fost părintele Valentin Băltoi, Consilier cultural, care a vorbit despre organizarea de către parohii a catehezelor, taberelor și școlilor de vară şi părintele inspector eparhial Ilarion Mâţă, care a prezentat proiectele eparhiale social-filantropice care sunt în derulare, precum şi proiectele care se doresc a se implementa în continuare.

Şedinţă administrativ-tematică a preoţilor din Protopopiatul Moineşti

4 Mai 2018

Delegați din partea Centrului Eparhial au fost părintele consilier Eugen Ciprian Ciuche, Sectorul social-filantropic şi misionar, și părintele Ionuț Avram, directorul Agenției de turism Meteora Bacău. Părintele consiler eparhial a transmis, din partea Înalpreasfințitului Părinte Ioachim, arhiereasca binecuvântare.

„Centenar, Jertfă și Recunoștință”

16 Martie 2018

La ședința prezidată de pr. Protoiereu Ioan Bârgăoanu, la care au participat preoți și cadre didactice din protopopiat, s-a definitivat structura concursului și s-a discutat despre modul în care se vor implica Biserica și Școala în desfășurarea lui.
Concursul ce se va desfășura în perioada lunilor martie-aprilie 2018 vine ca o nouă modalitate de dialog cu tinerii din școlile și liceele din municipiul Onești pe tema trecutului și, mai ales, a receptării adevărului istoric.

Ședință administrativă în Protopopiatul Onești

10 Noiembrie 2016

Din partea Centrului eparhial, la această ședință preoțească, au fost delegați domnul Consilier juridic Aurelian Constantin Alexa și părintele Inspector Silviu Daniel Matei. Aceștia au prezentat preoților noi metode pastoral misionare necesare activității preotului în parohie, transmițând totodată și alte comunicări administrative.

Şedinţă administrativă la Protopopiatul Roman

3 Noiembrie 2016

În data de 02 noiembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la biserica „Sf. Dimitrie” din Roman, preoții romașcani s-au întrunit pentru a participa la ultima ședință administrativă din această toamnă. Din partea Centrului Eparhial au participat ca delegați ai IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim,  PC Pr. Alexandru ZAMFIR, Consilier administrativ-bisericesc și  Aurelian Constantin ALEXA, Consilier Juridic.

Pagini