Sector catehetic

Peste 3000 de tineri implicați în proiectul eparhial cultural-catehetic „Școala de Vară”

9 Septembrie 2017

Biserica Ortodoxă arată încă o dată dragostea și sprijinul ei pentru copiii și tinerii din mediul urban și rural, purtând de grijă de ei și pe perioada vacanței de vară. O activitate și un model de bune practici a fost și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului anul acesta.

Delegația eparhială participantă la ITO 2017 s-a întâlnit cu IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim

5 Septembrie 2017

Ultima zi a evenimentului ITO 2017 de la Iași a debutat cu rostirea rugăciunilor de dimineață, după care a urmat o paradă a voluntarilor participanți, care au oferit publicului și o surpriză muzicală. Reprezentanții organizatorilor, precum și ai participanților la ITO 2017 au mărturisit în fața întregii adunări trăirile lor din cele patru zile ale evenimentului organizat anul acesta la Iași.  Unul dintre cele mai importante momente a fost predarea ștafetei și a torței întâlnirii către reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului, organizatorii de anul viitor ai ITO.

Jurnal ITO al tinerilor participanți din Eparhia Romanului și Bacăului (II)

5 Septembrie 2017

Tineri din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, au luat parte la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) de la Iași, prin participarea la Sfânta Liturghie, ce a fost oficiată sub protia IPS Părinte Mitropolit Teofan de către un sobor de 14 ierarhi din țară și din străinătate.

Jurnal ITO al tinerilor participanți din Eparhia Romanului și Bacăului (I)

5 Septembrie 2017

În seara zilei de 1 septembrie 2017, a avut loc în Grădina Palas din Iași festivitatea de deschidere a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocşi (ITO). Manifestarea a debutat cu prezentarea delegațiilor participante. Fiecare dintre delegații a fost reprezentată de trei tineri îmbrăcați în costume populare, care au defilat ținând în mâini steagul ITO, steagul țării din care vin și steagul eparhiei.

IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim s-a întâlnit cu tinerii ce vor participa la ITO 2017 de la Iaşi

1 Septembrie 2017

Anul bisericesc a debutat în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului într-un mod aparte prin întâlnirea Arhiepiscopului loachim cu cei peste o sută de tineri care vor reprezenta Eparhia la I.T.O. (Întâlnirea Tinerilro Ortodocşi) ce se va desfășura la Iaşi, capitala culturală a Moldovei, în perioada 1-4 septembrie 2017.

A treia ediție a concursului „Toacă și ie moldovenească", în Protoieria Onești

18 August 2017

Concursul se înscrie între proiectele catehetice ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu un mare impact în rândurile copiilor și tinerilor, la această a treia ediție participând cincizeci de tineri din cuprinsul Protoieriei Onești, dar și din alte protopopiate ale Eparhiei, ceea ce-i conferă deja concursului un caracter eparhial, cel puțin pentru această ediție.

Întâlnire pregătitoare în Protoieria Onești a tinerilor înscriși la ITO 2017 – Iași

18 August 2017

Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Ioan, după care tinerii s-au cunoscut unii cu alții și au participat la un concurs care a avut ca temă: „Icoana și eroii”. Tinerilor li s-a solicitat să compună câte un scurt eseu la două subteme, la alegere, prima numindu-se: „Icoana – punte nobilă spre Dumnezeu”, iar a doua: „Eroii – modele umane ale neamului românesc”.

Proiectul eparhial „Cateheze în parohii” (ediția a III-a), la Parohia Holt

22 Iulie 2017

Imediat după cuvântul adresat părintelui paroh Iulian Adam și tinerilor prezenți din partea părintelui Arhiepiscop Ioachim de către delegatul Centrului Eparhial, a urmat vizionarea filmuleţului cu viaţa şi minunile Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.

După aceasta, părintele inspector a prezentat cateheza ce poartă titlul ,,Copilul -Icoana Împărăţiei lui Dumnezeu”, din programul catehetic ”Cinstirea Icoanelor în ortodoxie” din cadrul proiectului eparhial ”Cateheze în parohii”, ajuns la ediția a III-a.

Proiectul cultural-catehetic „Școala de vară”, în Parohia Dănceni

18 Iulie 2017

Activitățile au debutat cu participarea copiilor la Sfânta Liturghie și au continuat prin implementarea programului catehetic ,,Cinstirea Icoanelor în Ortodoxiedin cadrul proiectului eparhial „Cateheze în parohii” (ediția a III-a), după care în Atelierul de creație parohial, copiii au realizat icoane pictate și lucrări colective: O lume minunată, Comoara Anotimpurilor și Copacul Prieteniei, utilizând diferite tehnici: dactilo-pictură, stropire cu pensonul, amprentare cu buretele. 

Sesiune de formare pentru proiectul catehetic „Căile Speranței" la București

9 Iunie 2017

La acest curs practic au fost invitați și au participat clerici ale căror parohii sunt implicate în parteneriate cu Fundația World Vision România și unde aceasta își desfășoară deja activitatea; preoți inspectori eparhiali care coordonează activitățile de catehizare, dar și tineri entuziaști ale unor asociații studențești care se ocupă și au activități cu copii mai ales cu cei cu dizabilități și cu cei aflați în nevoi. Inspectorii eparhiali au fost prezenți pentru a-și însuși acest program și a-l duce mai departe în eparhiile lor unde urmează a fi implementat.

Întâlnire de lucru pe teme de cateheză la Protopopiatul Moinești

16 Februarie 2017

            La începutul întrevederii, Pr. Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a prezentat proiectele catehetice și de tineret aflate în desfășurare la nivel eparhial: proiectul „Hristos împărtășit copiilor”, proiectul „Cateheze în parohii”, proiectul pentru adulți „Calea mântuirii” și proiectul dedicat anului omagial „Icoana și Școala mântuirii”.

“Cooperare benefică între Familie, Biserică și Școală ”, la Parohia Luncani

6 Decembrie 2016

            După primirea micuților, însoțiți de doamnele profesoare pentru învățământul preșcolar, Irina Kincses, Elena Doroftei, autoarea proiectului, Anca și Mihaela Timaru, Mădălina Vântu și de părinți sau bunici, programul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în timpul căreia, la momentul cuvenit, copiii s-au împărtășit și, împreună cu ei, o mare parte din cei prezenți.

“Cateheze în parohii” la Capela “Sf. Andrei” din Arena Mall Bacău

24 Noiembrie 2016

În seara zilei de 23 noiembrie, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, la Capela „Sfântul Apostol Andrei” din protopopiatul Bacău a debutat proiectul eparhial "Cateheze în parohii".  Acest proiect, ajuns la ediția a II-a, este adresat tuturor preoților din lăcașurile de cult din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care doresc să desfășoare activități catehetice, în parohii sau capele, prin Centrele cultural-catehetice parohiale sub directa îndrumare a Biroului de catehizare Eparhial.

Congresul Național „Hristos Împărtăşit Copiilor” ediția a IX a a avut loc la București

22 Septembrie 2016

Prin Programul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, prin Proiectul educațional „Alege Școala!”, prin parteneriatele dintre parohie şi şcoală, prin taberele de copii şi prin multe activităţi culturale, social-filantropice şi ecologice, pe care le organizează în cadrul diferitelor ei proiecte, Biserica oferă alternative educaționale copiilor și tinerilor din familiile, parohiile și comunitățile din România și diaspora.

Pagini