protoieria sascut

Proiect eparhial "În temniță am fost și ați venit la Mine”, în Parohia Bălcuța

9 Iunie 2019

Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii parohiei cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", comuna Sascut, au răspuns chemării părintelui paroh Drăgan Pavel, întâmpinându-i cu dragoste și compasiune pe cei privați de libertate de la Penitenciarul Bacău.

Beneficiind de atenta coordonare a părintelui protopop Vasile Abageru și de sprijinul părintelui Albu Gabriel, asistent social al Protoieriei, părintele paroh și credincioșii au creat o atmosferă duhovnicească, făcându-i pe cei privați de libertate să simtă „gustul” adevăratei libertăți.

Week-end de poveste pentru copiii din parohiile Țepoaia și Poiana din Protopopiatul Sascut

9 Iunie 2019

Acest proiect a fost implementat de către Fundația "Episcop Melchisedec", filiala Bacău, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Țepoaia.

Astfel, un grup de 12 copii de la Centrul de zi "Sfântul Ioan Botezatorul", din Bacău, aparținând Fundației, împreună cu copiii din parohiile mai sus menționate, au participat într-un cadru natural și tradițional al satului românesc la diverse activități specifice proiectului: proiecții de film, discuții pe teme religioase, jocuri de cunoaștere "jocurile copilăriei" etc.

Sfințire de troiță în parohia Slobozia - Urechești, Protoieria Sascut

9 Iunie 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, slujba de sfințire a fost oficiată, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 13.00, de un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Abageru Vasile.

La eveniment au participat, alături de credincioșii satului și  cei din satele învecinate, dornici să se închine împreună cu preoții slujitori, reprezentanți ai autorităților locale și alți invitați. 

Proiectul educațional "Spune Stop Violenței", în Protoieria Sascut

5 Iunie 2019

Activitatea concepută de parteneriatul dintre instituțiile statului, Școală, Biserică, Primărie, Poliție, DGASP, își propune combaterea fenomenului numit "Violența în familie", prin implicarea reprezentanților instituțiilor menționate în diferite activități, menite să determine ca acest fenomen să nu se agraveze și să nu mai persiste. 

Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte, Arhiepiscop Ioachim, la acest eveniment au fost prezenți preoți sascuteni, alături de părintele protopop Abageru Vasile.

Întâi Iunie - bucuria inocenței și a înfrățirii între copii în Protoieria Sascut

3 Iunie 2019

Întâlnirea s-a desfășurat cu sprijinul Protoieriei Sascut, prin grija părintelui protoiereu Vasile Abageru și este parte a proiectului  "Satul românesc- Raiul cel frumos al prietenilor în Hristos " implementat de către Fundația "Episcop Melchisedec " Filiala Bacău în Anul Omagial 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Ședință administrativă în Protopopiatul Sascut

27 Mai 2019

Delegați de la Centrul eparhial au fost părintele Silviu Daniel Matei , inspector eparhial, sectorul Sănătate și securitate în muncă și părintele Avram Ionuț, inspector al Centrului de pelerinaj "Meteora" al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.  

Lucrările ședinței au fost prezidate de către părintele inspector Daniel Matei, care a transmis celor prezenți arhierești binecuvântări din partea Ierarhului și a prezentat preoților ultimele hotărâri de la Centrul eparhial.

Acordarea premiilor la Concursul patriarhal "Hristos, sufletul satului meu" în Protoieria Sascut

20 Mai 2019

Concursul Național Catehetic "Hristos: Sufletul satului meu”, desfășurat la nivelul Protopopiatului Sascut, a ajuns la final.  În deschiderea evenimentului, părintele protopop Vasile Abageru a adresat un cuvânt de bun venit și de felicitare pentru toți copiii, preoții și  profesorii implicați în acest concurs.

Așezarea pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Slobozia II, Protopopiatul Sascut

3 Mai 2019

În seara zilei de vineri, 03 mai 2019,  părintele Arhim. Pimen Costea, vicar - administrativ, delegat al Ierarhului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei Slobozia II, pentru a marca un eveniment istoric: sfințirea pietrei de temelie pentru o nouă biserică în această comunitate păstorită de părintele Grama Marian. 

Vecernia copiilor în Parohia Sascut Târg, Protoieria Sascut

2 Mai 2019

La ceas de seară, la invitația părintelui paroh Graur Săviță, sub protia părintelui protopop Vasile Abageru, un sobor de preoți din Protopopiatul Sascut a oficiat slujba Vecerniei unită cu cea a Ceasurilor. 

La slujbă au participat și copiii din parohie, elevi ai Școlii Gimnaziale din localitate, care prin purtarea de grijă a părintelui paroh Graur Săviță, au luat parte la expoziția de tradiții și obiceiuri specifice sărbătorii Paștelui - activitatea având ca scop chemarea copiilor către Biserică prin activități cultural-catehetice concrete.

Instalare de preot în Parohia Rădoaia, Protoieria Sascut

21 Aprilie 2019

Într-un cadru solemn, festivitatea de prezentare și de instalare al noului preot al Parohiei Rădoaia din Protopopiatul Sascut, a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, celebrată în prezența credincioșilor, precum și a altor invitați.
 
Delegatul Ierarhului a fost părintele Vasile Abageru, care a transmis celor prezenți arhierești binecuvântări, dând citire în mod oficial Actului de numire de la Centrul eparhial și urând noului preot paroh început bun în activitatea preoțească și o rodnică păstorire. 

Programul național "Școala altfel" desfășurat la Liceul Tehnologic din Podu Turcului

17 Aprilie 2019

Miercuri dimineață, elevii liceului din Podu Turcului, însoțiți de doamna profesoară Vrabie Carmen și părintele Adrian Ivașcu, profesor de religie, au vizitat Mănăstirea cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Răchitoasa, unde, poposind pentru câteva ore într-o oază de liniște și încărcătură duhovnicească, au înțeles că Biserica îi îndrumă către o viață trăită în lumina credinței, a dragostei, a speranței și a mântuirii, ca unire a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice.

Programul educațional "Școala altfel", desfășurat la Liceul Tehnologic din Sascut

15 Aprilie 2019

Cu gândul la apropiata sărbătoare a Învierii Mântuitorului Hristos, în paraclisul având hramul "Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului" situat în incinta Liceului Tehnologic, a avut loc activitatea purtând în mod sugestiv pentru perioada pe care o traversăm, titlul menționat.

În cadrul acestui program, părintele Cristinel Bernacic, profesorul de religie ortodoxă al Liceului, a realizat o prezentare Power Point a Drumului Crucii, parcurs de Mântuitorul Hristos în timpul Pătimirilor Sale, precum și a importanței sărbătorii Învierii Domnului pentru credincioșii creștini. 

Întrunirea preoților Cercului Pastoral nr. 5 "Sfânta Cuvioasă Parascheva", din Protoieria Sascut

12 Aprilie 2019

În desfășurarea programului liturgic, soborul de preoți l-a avut în mijlocul său pe părintele Ciprian Eugen Ciuche, consilier sectorul social-filantropic, însoțit de părintele Gabriel Albu asistent social - Protoieria Sascut și de Carla Livia Pișcu, asistent social -  Fundația Melchisedec, Filiala Bacău.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, părintele Domide Marian Muche a vorbit despre istoricul satului Țepoaia, evidențiind ctitorii și făcătorii de bine ce au ajutat la construirea sfântului locaș, în anul 1839.

Pagini