precista mare

IPS Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Precista Mare" din Roman

16 Decembrie 2018

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în dimineața duminicii a XXVIII-a după Rusalii, a fost întâmpinat cu dragoste de bunii credincioșii ai parohiei „Precista Mare" din Roman, care sunt păstoriți de preotul paroh Dan Antoce și de preotul slujitor Gabriel Buzdugan.

 Aici, Părintele Arhiepiscop a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură, în care a sensibilizat pe creștini cu privire la trăirea Crăciunului prin fapte bune, ca semne ale credinței mărturisitoare puternice în Hristos-Iubire.

Biserica în sprijinul copiilor cu handicap fizic

12 Mai 2014

Ziua a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la Biserica Precista Mare din Roman, unde parte din membrii asociaţiei ASCHFR au primit Sfânta Împărtăşanie şi au ascultat cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul la finalul slujbei. Vorbind despre Evanghelia Duminicii slăbănogului, ierarhul a amintit de faptul că, prin milostivirea Maicii Domnului, la Roman, se iniţiază proiectul de restaurare a Spitalului Precista Mare, ale cărui temelii au fost puse în anul 1872.

Pagini