parohia Sfinții Trei Ierarhi Bacău

Bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău

2 Decembrie 2017

PC Părinte Costică Busuioc, Protoiereu al Protopopiatului Bacău, împreună cu părintele paroh Aurel Cîrlan, preoţii slujitori Marian Gliga şi Flavius Balaban şi alţi preoţi invitaţi, au săvârşit Slujba Vecerniei unită cu Litia, începând astfel zilele duhovniceşti desfăşurate cu prilejul hramului Capelei „Sf. Apostol Andrei” din Complexul comercial Arena Mall.

Excursie tematică organizată de Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău

15 Iunie 2017

Întrucât anul 2017 a fost ales de către Patriarhia Română pentru a fi comemoraţi apărătorii şi mărturisitorii Ortodoxiei în timpul comunismului, obiectivul principal al pelerinajului a fost de a evidenţia contribuţia pe care martirii neamului românesc au avut-o în păstrarea credinţei strămoşeşti.

Sfințirea locului pentru un așezământ social-cultural-duhovnicesc în municipiul Bacău

12 Octombrie 2016

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit astăzi, 12 octombrie, locul unde se va ridica așezământul social-cultural-duhovnicesc al Parohiei ”Sf. Trei Ierarhi” din municipiul Bacău. Slujba a avut loc după Dumnezeiasca Liturghie oficiată în sfântul locaș de către un sobor de preoți băcăuani, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului.

Pagini