isj bacau

Întâlnirea de lucru pe teme de Învățământ și Pro Vita la Miclăușeni

10 Septembrie 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romnului şi Bacăului, la sesiunile de lucru moderate de pr. Radu Brânză și pr. Dragoș Bălinișteanu de la Iași au participat pr. Daniel-Ionel Marari, inspectorul eparhial pentru cateheză și tineret din cadrul sectorului cultural al Administrației Eparhiale Roman alături de pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean  Bacău.

Elevii băcăuani medaliaţi la competițiile naţionale, premiați de către Biserică

19 Mai 2019

Este o realitate că, în judeţul Bacău, cele două instituții, Biserica şi Şcoala, își dau mâna când este vorba de a-i forma pe tineri. Biserica sprijină excelența educațională, deoarece educaţia este rod al creativității și străduinței omului, în colaborare cu harul dumnezeiesc, spre mai binele pământesc și mântuirea ființei umane.

Întâlnirile cercurilor pedagogice ale profesorilor de Religie din judeţul Bacău

5 Decembrie 2017

Activităţile au debutat cu lecţii interactive, organizate pe ateliere de lucru, coordonate de către profesori cu vechime la catedră. Au urmat referatele şi dezbaterile cu tema: „Abordări inter şi transdisciplinare în predarea Religiei”. S-au adus la cunoştinţa profesorilor noutăţile pe care disciplina Religie le întâmpină în acest moment şi au fost prezentate acele activităţi extracurriculare ce se doresc  a fi organizate, în parteneriat,  cu parohiile comunităţilor  aparţinătoare.

Premiere pentru Concursul județean de creaţie plastică şi literar-religioasă „LUMINA DIN CĂLIMARĂ”, la Bacău

8 Noiembrie 2016

Elevii din clasele I-XII, care învaţă în şcolile din localităţile de pe întreg cuprinsul județului Bacău și al Protopopiatelor Bacău, Roman, Moinești, Buhuși,  Sascut și Onești, au avut posibilitatea de a se înscrie la această nouă ediție a concursului organizat de Protopopiatul Bacău.

Concurs de "Cultură şi spiritualitate românească" la Bacău

13 Februarie 2014

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim, Episcop - vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sâmbătă, 15 februarie 2014, la Şcoala Gimnazială „Constantin Platon” din Bacău, se va desfăşura etapa judeţeană a Concursului naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”, aflat la a IV-a ediţie.

Pagini