cuvant de invatatura

Samarineanca, primul apostol al celor de alt neam*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Din punctul de vedere al unui evreu, Hristos încălca prescripțiile Legii. Se afla în Samaria, un ținut colonizat încă din timpul regelui Sargon al Asiriei de o populație venită din Asia Mică, care s-a amestecat cu băștinașii rezultând un popor hibrid format din evrei și păgâni, care aveau o credință idolatră la cars se adăugaseră frânturi din religia mozaică. Acesta era motivul pentru care dacă vreun iudeu era obligat să treacă prin Samaria, trebuia să-și scuture praful de pe încălțăminte pentru a nu se întina.

Scăldătoarea Vitezda – cristelnița botezului

Înaltpreasfințitul Ioachim

În această pericopă evanghelică de la Sfântul Ioan capitolul 5, versetele de la 1 la 15, unde se vorbește despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda putem regăsi un sens care ne amintește de sărbătoarea pascală și pnevmatică din Taina Botezului. Evenimentul relatat, la care se face referire în această duminică, se petrece la scăldătoarea Vitezda, care amintește de apele baptismale și prefigurează, cu trăsăturile sale distinctive, cristelnița botezului fiecăruia dintre noi.

De la durerea cea mai adâncă, la bucurie deplină

Înaltpreasfințitul Ioachim

Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi (Marcu XV, 43-47; XVI, 1-8) a reluat toată istorisirea mântuitoarelor pătimirii ale Domnului nostru Iisus Hristos, menționând în special pe femeile care au asistat la răstignirea și îngroparea Mântuitorului de către Iosif și Nicodim. Maria Magdalena, Maria mama lui Iosif și Iacob, ca și Salomeea lui Zevedeu, mama lui Ioan și Iacob, nu au putut decât să asiste la acele momente de istorie sacră, contemplându-le și gravându-le în adâncul inimii lor.

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc

Înaltpreasfințitul Ioachim

Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de bogate, încât ne-ar trebui ore întregi să le analizăm pe toate. În cele ce urmează, însă, vă propun spre meditație doar unele dintre acestea.

 

Între îndoială rațională și credința entuziastă

Sâmbăta Mare: Tăcerea mormântală dinaintea Învierii

Înaltpreasfințitul Ioachim

O privire de ansamblu asupra acestora două ne aduce în atenție o observație constantă: participarea la fericita Înviere a lui Hristos implică participarea la Crucea Sa, ca o cale spre Înviere și spre primirea Duhului. Doar fiind împreună cu Hristos pe Drumul Crucii putem înțelege că opera de restaurare a omului nu se poate realiza decât cu un preț foarte mare: țintuirea Mântuitorului pe cruce. Acesta este un sacrificiu absolut necesar pentru a obține vindecarea noastră, dar este tipul de sacrificiu pe care singurul Dumnezeu care suferă în umanitatea Sa și este răstignit poate să îl ofere.

Triumful simbolic din Duminica Floriilor

Înaltpreasfințitul Ioachim

Textul Evangheliei citit în această zi ne relatează faptul că Iisus merge din Betania la Ierusalim pentru a sărbători Paștele împreună cu ucenicii Săi. Pe cale, Îl întâmpină o mulțime care Îl aclamă. Celui care vine după ce l-a înviat pe Lazăr din mormânt I se cuvine omagiul pe care îl acordau cei din vechime învingătorului, care revenea acasă și era întâmpinat cu ramuri de finic și tradiționala strigare „Osana! Celui care vine întru numele Domnului”.

Avem multiple căi de a accede la Împărăția lui Dumnezeu

Înaltpreasfințitul Ioachim

Supranumele de „Scărarul” i-a fost atribuit Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, mort în anul 649, pentru că a scris o carte ascetică celebră cu titlul „Scara Raiului” sau „Scara dumnezeiescului urcuș”. Asemenea unui nou Moise, Sfântul Ioan s-a nevoit în pustiul Sinaiului fiind învăluit în lumina cunoștinței lui Dumnezeu Care i-a descoperit cele 30 de trepte ale urcușului spiritual din slavă în slavă, prin împlinirea virtuților, pe care urcându-le ascetul poate ajunge la îndumnezeire.

Să ne alăturăm lui Hristos în iubirea Sa infinită pentru oameni

Înaltpreasfințitul Ioachim

Am ascultat astăzi fragmentul din Evanghelie care vorbește despre Judecata de Apoi. Acest text este considerat ca o parabolă, dar și ca o imagine profetică a unei taine care nu se poate descrie după repere istorice. Această parabolă a luat forma unui gen literar al epocii, pe care îl cunoaștem sub numele de literatură apocaliptică și în care Fiul omului vine să judece lumea. Însă ceea ce aduce nou imaginea Judecății de Apoi pe care o contemplăm astăzi este tema și conținutul Judecății din urmă, care este iubirea.

La Dumnezeu să căutăm iertare iar nu răsplată

Înaltpreasfințitul Ioachim

Biserica noastră, ca o mamă iubitoare, ne pregătește treptat pentru această perioadă – la început dureroasă, apoi luminoasă – a Postului Mare. Momentul Pătimirilor și Învierii Mântuitorului este precedat de vremea postului, care este un timp de rugăciuni speciale și înfrânare. Acest timp liturgic, numit Triod, dedicat pregătirii ne sugerează, prin cultivarea pocăinței, o bucurie discretă, un entuziasm primăvăratic.

 

O ipocrizie politic-corectă

Firmiturile Cinei celei de Taină vor hrăni toate popoarele lumii

Înaltpreasfințitul Ioachim

Sfântul Evanghelist Matei ne relatează în capitolul al XV-lea al evangheliei sale faptul că Iisus, înconjurat de Sfinții Apostoli, se afla „în părțile Tirului și ale Sidonului”, porturi feniciene situate pe țărmul de Est al Mării Mediterane locuite de păgâni, care se închinau idolilor Baal și Astarta.

Să îl primim pe Hristos cu bucurie, ca Zaheu

Înaltpreasfințitul Ioachim

Astăzi, ca o pregătire pentru Duminica Vameșului și Fariseului, Evanghelia ne aduce înainte un fariseu, pe celebrul Zaheu. Acesta nu este un vameș oarecare. El este șeful vameșilor din Ierihon, cel mai cunoscut, cel mai important, de unii cel mai detestat și invidiat pentru că era bogat. Când Iisus trece prin Ierihon, Zaheu vrea să Îl vadă. Dar pentru că el este scund și mulțimea care Îl înconjura pe Iisus este mare, Zaheu urcă într-un arbore. Când îl zărește în sicomor, Iisus se invită în casa lui.

Întâmpinarea Domnului – preambul al întâlnirii cu Hristos cel Înviat

Înaltpreasfințitul Ioachim

În ceea ce privește sărbătoarea de astăzi, trebuie spus că ea a intrat în calendarul liturgic destul de târziu, sau mai târziu decât celelalte Praznice Împărătești. Sărbătorirea aducerii la templu a Mântuitorului era marcată la Ierusalim din prima jumătate a secolului al IV-lea, prima mențiune documentară despre sărbătorirea acestui eveniment fiind cea din jurnalul de călătorie a pelerinei Egeria, care participă la ea, la Ierusalim, în perioada 382-384. Împăratul Iustinian I a introdus-o în anul 542 pe întreg teritoriul aflat sub jurisdicția Imperiului Bizantin.

Pocăința – calea spre Împărăția Cerurilor

Înaltpreasfințitul Ioachim

În accepţiunea Sfinţilor Părinţi, mai ales cei neptici şi filocalici, regăsim acelaşi sfat, cu insistenţă repetat: "pocăiţi-vă!".

În Patericul egiptean, îl auzim pe Avva Meletie care, atunci când a fost întrebat de ce s-a îndepărtat în pustie, a răspuns: „Sunt un om păcătos şi m-am îndepărtat în pustie să mă pocăiesc”. Pocăinţa nu este doar o etapă a vieţii, ci o permanenţă, o activitate ce face parte constitutivă din demersul spiritual al vieţii omului.

Pagini