comunicat

Vizita Papei Francisc la Palatul Patriarhiei și la Catedrala Națională (31 mai 2019)

31 Mai 2019

Programul vizitei Papei Francisc la Patriarhia Română cuprinde o întrevedere în Palatul Patriarhiei cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, vineri, 31 mai 2019, de la ora 15.45.

Această întrevedere va fi urmată de vizita Papei Francisc la Catedrala Națională, unde va fi primit, la ora 17.00, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care va rosti un cuvânt de salut pascal, urmat de un cuvânt de răspuns al Sanctității Sale.

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român

17 Mai 2018

În plan bisericesc, pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 şi a continuat până la instaurarea regimului comunist în 30 decembrie 1947. După căderea regimului comunist, această tradiție a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001. Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Comunicat - cod portocaliu caniculă

4 August 2017

Urmând îndemnului venit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Prefecturilor Neamț și Bacău, cât și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, sfătuim părintește pe toți preoții din parohiile eparhiei să pună la dispoziție spațiul ocrotitor al lăcașurilor de cult, apă plată și minerală, așezămintele filantropice să funcționeze ca centre de prim-ajutor, iar duminică, 6 august, programul liturgic să înceapă cu o oră mai devreme, evitând astfel deplasarea credincioșilor în intervalul orar 11.00-18.00.

Înlocuirea disciplinei Religie cu disciplina Etică, încalcă legislaţia în vigoare şi ignoră situaţii similare din alte ţări ale Uniunii Europene

10 Decembrie 2014

1. Prezenţa disciplinei Religie în învăţământul preuniversitar românesc este în conformitate cu: prevederile art. 32, alin. (7) din Constituţia României (Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege); prevederile art. 32, alin. (1) din Legea nr.

Pagini