catedrala arhiepiscopala roman

Excursie pentru copiii din satul Icușești

4 August 2014

Copiii din satul Icușești, jud. Neamț, pe data de 08.07.2014 au avut bucuria unei excursii cu caracter cultural-religios, organizate de pr. Tuchiac Daniel. Excursia a început cu vizitarea Catedralei arheipiscopale "Sf. Cuvioasă Parascheva", din Roman, unde copiii s-au închinat moaștelor a 25 de sfinți, care le-au fost prezentate de către pr. protos. Andrei Ioniţă. La finalul vizitei lor, micuţii au primit daruri neaşteptate, oferite cu binecuvântare PS Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, de către pr. Consilier cultural Valentin Băltoi.

Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, luminător al Ortodoxiei Universale, cinstit în Eparhia Romanului şi Bacăului

10 Ianuarie 2014

Freamătul bucuriei sfinte şi duhul sărbătorii binecuvântate s-au reînnoit la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, vineri, 10 ianuarie, în ziua de prăznuire a Cuviosului Antipa de la Calapodeşti. Un impresionant sobor de preoţi, consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial, preoţi protopopi şi diaconi au participat alături de numeroşi credincioşi la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Slujba Vecerniei şi procesiunea cu icoana şi fragmente din moaştele Sf. Cuv. Antipa la Roman

9 Ianuarie 2014

Alături de ierarh au fost prezenţi preoţi din Protopopiatul Roman, elevi ai Seminarului Teologic "Episcop Melchisedec", Roman şi credincioşi.

A urmat procesiunea cu icoana şi racla în care au fost aşezate fragmente din moaştele Sfântului Cuvios Antipa, de la Catredrala arhiepiscopală spre Paraclisul închinat sfântului român pe care Biserica Ortodoxă îl cinsteşte în ziua de 10 ianuarie. Aici, ierarhul a rostit Acatistul Sfântului Antipa de la Calapodeşti.

Agheasma este darul pe care Dumnezeu ni-l face la aceste momente de sărbătoare

5 Ianuarie 2014

După Rugăciunea Amvonului, soborul de slujitori şi credincioşi, înconjurând ierarhul, a ieşit în procesiune în curtea catedralei, îndreptându-se către agheasmatar, unde a fost oficiată Slujba de sfinţire a Aghesmei mari.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte a făcut referire la tradiţia Bisericii, menţionând că, potrivit regulilor tipiconale, în ajunul Bobotezei, în toate bisericile se face Sfânta Liturghie şi Slujba de sfinţire a Aghesmei mari, după care preotul merge să stropească şi să binecuvinteze casele oamenilor.

Pagini