Buda

Sfântul Mare Mc. Dimitrie serbat în Parohia Buda

26 Octombrie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, prezent în mijlocul preoților și a credincioșilor a fost părintele protopop Vasile Cozma, fiind săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia.

În cuvântul de învățătură părintele protopop a vorbit despre sfinți și sfințenie, despre categoriile de sfinți (martiri, cuvioși) și despre sfinții eroi din Primul Război Mondial.

Proiectul „Școală de vară” ediția a III-a desfășurat în Parohia Buda

30 Iulie 2018

Este al treilea an consecutiv de când acest proiect se desfășoară în Parohia Buda, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, prin grija părintelui paroh, Sorin Munteanu, alături de care se află voluntari, învățători și profesori din parohie.

Anul acesta au participat 43 de copii, începând de la clasa a II-a până la clasa a X-a, pregătiți fiind pentru noi și interesante activități.

Programul școlii de vară a cuprins activități diverse: sportive, culturale, catehetice, practice etc.

Programul catehetic „Cinstirea icoanelor în Ortodoxie” implementat la Parohiile Buda și Hociungi II din Protopopiatul Buhuși

20 Martie 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Parohiile din Protopopiatul Buhuși este implementat în această perioadă a Postului Mare Programul catehetic „Cinstirea Icoanelor în Ortodoxie”, program care se derulează sub egida Proiectului Eparhial “Cateheze în Parohii”, ajuns la ediția a III-a și care este destinat tuturor credincioșilor și tinerilor, pentru perioada Postului Mare a anului 2017.

Comemorarea eroilor neamului în Parohia Buda din Protopopiatul Buhuși

25 Ianuarie 2017
 

La acest eveniment au fost săvârșite slujba de Te-Deum și slujba parastasului pentru cei care au luptat pentru unitatea națională acum 158 de ani și pentru toți eroii neamului românesc.

Prezentă la eveniment, doamna profesoară Maria Pușcalău a vorbit despre modul înfăptuirii Unirii Principatelor, artizanii evenimentului, dar și despre urmările acestuia.

Seară de rugăciune dedicată Sf. Dimitrie la Parohia Buda, Protopopiatul Buhuși

24 Octombrie 2016

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a avut loc la Parohia Buda, Protopopiatul Buhuși slujba Vecerniei unită cu Litia cu ocazia hramului bisericii parohiale.

Prezent în mijlocul credincioșilor acestei comunități a fost PC. Pr. Protopop Vasile Cozma alături de un sobor de preoți din Protopopiatul Buhuși.

Pagini