Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Cinstirea Adormirii Maicii Domnului în Eparhia Romanului și Bacăului

11 August 2015

În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, nu mai puțin de 65 de biserici își vor serba sâmbătă hramul, cinstind-o, așa cum se cuvine, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De altfel, prin numărul impresionant de lăcașuri de cult care au ca patron spiritual Adormirea Maicii Domnului se dovedește încă o dată faptul că ziua de 15 august este una dintre cele mai importante din calendar pentru străvechea eparhie moldavă.

Tabără socială pentru beneficiarii proiectului „Alege școala!”

11 August 2015

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, copii din Parohia Parava, Protopopiatul Sascut, beneficiari ai Proiectului „Alege școala!“, desfășurat în spațiul Centrului Educațional Inovativ „Sfântul Spiridon“ Parava, au plecat duminică, 9 august 2015, în tabăra socială organizată la Centrul Social Pastoral “Sf. Cruce Caraiman, din Bușteni.

Școală de vară, în Parohia Secuieni

10 August 2015

Această activitate cultural-religioasă de tipul Școală de vară desfășurată, face parte dintr-un program mai larg elaborat la inițiativa Protopopiatului Roman și este destinată tinerilor care în perioada vacanței de vară doresc să îmbine dobândirea de noi cunoștințe de cultură generală cu tradițiile autentice ale Ortodoxiei locale, în spațiul oferit de biserica satului.

Părintele Costin Popa s-a mutat la Cer

7 August 2015

Cu profundă întristare și nespusă durere, anunţăm trecerea prematură la Domnul a părintelui Costin Popa, parohul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Parohia Pietrosu (Protopopiatul Moinești).
Născut la 27 aprilie 1976, părintele Costin devine vlăstar roditor  în via Domnului, slujind cu timp și fără timp în parohiile „Sfinţii Voievozi” Lucăceşti şi Pietrosu din cadrul Protopopiatului Moineşti.

Școală de vara în Parohia Văleni

3 August 2015

La acest proiect educativ  participă  40 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, care timp de două săptămâni  vor învăţa prin activități recreative cât de importantă pentru viața omului este cunoaşterea lui Dumnezeu. Obiectivele acestor activități de tipul școală de vară sunt: stimularea comunicării interpersonale, toleranţa religioasă, dezvoltarea creativităţii și a imaginaţei, dezvoltarea capacităţii de a accepta noi provocări pentru viaţă etc.

Proiect catehetic în Parohia Todireni

3 August 2015

Proiectul catehetic "Școala de Duminică" derulat în cadrul Parohiei Todireni, comuna Stănița, județul Neamț, sub coordonarea pr. paroh Vasile Nistor, se află la cea de-a patra ediție. Anul acesta proiectul se desfășoară sub deviza "Cu Hristos creștem frumos" și implică elevi ai Școlii Todireni, dar și elevi din alte localități, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, majoritatea veniți în vizită la bunici și rude.

Cerc pastoral, în Parohia Cuci

27 Iulie 2015

Luni, 27 iulie, în ziua de pomenire a Sfântului Pantelimon, făcătorul de minuni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în parohia Cuci din Protopopiatul Roman a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi”.

Întâlnirea Cercului Pastoral Nr. 8, din care fac parte parohiile Cuci, Poienari, Poienița, Pâncești, Vad, Crăiești, Săcăleni, Oniceni, Linsești și Poiana-Humei, a avut loc în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Cuci, protopopiatul Roman.

Școală de Vară, în Parohia Horia

23 Iulie 2015

Joi, 23 iulie, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Horia din Protopopiatul Roman au debutat cursurile Școlii de vară.

În cadrul acestei prime întâlniri, după cuvântul rostit de părintele protopop Dragoș Munteanu cu acest prilej, în care a evidențiat inițiativa parohiei și dorința copiilor de a participa la astfel de activități organizate de biserică în perioada vacanțelor, a fost prezentată catehaza „Taina Sfintei Spovedanii pe înțelesul tuturor” și derulat filmul duhovnicesc  „Bogăția vieții creștine”.

Întâlnirea preoților din Cercul pastoral - misionar "Ep. Policarp Popescu”

21 Iulie 2015

În cadrul anului omagial 2015 dedicat „Misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi al „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în data de 21 Iulie, la Parohia Doljești, din Protopopiatul Roman, a avut loc întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar ‟"Episcop Policarp Popescu”. La această întâlnire au luat parte preoţii parohi și preoții slujitori din parohiile: Vulpășești, Sagna, Gâdinți, Luțca și Doljești.

Şcoală de Vară în Parohia Poduri - Protopopiatul Moinești

21 Iulie 2015

Activităţile Şcolii de Vară se vor desfăşura în perioada 20 iulie - 17 august, în fiecare zi, de luni până vineri, la Aşezământul Parohial şi la Şcoala Poduri, între orele 9.00—13.00 şi se adresează copiilor  cu vârsta cuprinsă între 6-15 ani. Vor avea loc diverse activităţi împărţite în ateliere de lucru, pe grupe de vârstă, dintre care amintim:

- Sportive: drumeţii, şah, jocuri cu mingea, gimnastică;

Ședință lunară a preoților, în Protopopiatul Sascut

17 Iulie 2015

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi 16 iulie, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Păncești, a avut loc ședința lunară a preoților din protopopiatul Sascut, prilej cu care s-a dezbătut și tema: Mijloace și metode pastorale în societatea contemporană. Problemele dintr-o parohie din mediul rural.

Hai cu noi la mare! Tabără de tineret Creștin-Ortodoxă

16 Iulie 2015

Parohia Ortodoxă "Lazaret"  împreună cu Asociația „Un Zâmbet”- Bacău invită tinerii băcăuani, și în acest an, să participe la ativitățile din cadrul taberei creștin - ortodoxe de la mare.
LOCAȚIE: Stațiunea Costinești
PERIOADA: 16 - 23 august 2015
COST: 400 lei / persoană (cazarea și masa). Transportul NU este inclus. Se va merge cu trenul (reducere în caz de: legitimații elev / student, grup, etc.)
CINE: În tabără sunt așteptați elevi, liceeni și studenți cu vârsta cuprinsă între 11 și 25 ani.

Școala de Vară, în parohia Brătila I

16 Iulie 2015

            Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 15-22.07.2015, se desfășoară cursurile școlii de vară pentru copiii cu C.E.S.,  în Parohia Brătila I ,,Adormirea Maicii Domnului”, din protopopiatul Onești, în parteneriat cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2 Comănești și Centrul de Servicii Sociale ,,Alexandra”, Onești.

Pagini