2018

Liturghie arhierească la Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Bacău

20 Mai 2018

În data de 20 mai 2017, Înaltpreasfințitul Ioachim, prezent la Biserica ce poartă hramul Sfinților Împărați din orașul Bacău a slujit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și alături de mulțime de credincioși.

În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a vorbit despre căutarea lui Dumnezeu:

Program cultural-catehetic „Cunoaște-ți Eparhia” derulat de parohiile Parava și Cucova

18 Mai 2018

La primele ore ale dimineții, în data de 18 mai 2018, Catedrala arhiepiscopală din Roman a primit vizita unui însemnat număr de credincioși din două parohii ale Protopopiatului Sascut, care însoțiți de preoții lor slujitori au participat la Sfânta Liturghie, unde cei mai mulți dintre ei au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

Conferință și lansare de carte la Biblioteca „George Radu Melidon” din Roman

15 Mai 2018

Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman a fost gazda unui eveniment cultural dedicat ierarhului Melchisedec Ștefănescu, omagiat în această perioadă de către romașcani în cadrul celei de a XVIII-e ediții a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”. La eveniment au participat oameni de cultură romașcani preocupați de istoria locală și de rolul pe care Melchisedec Ștefănescu l-a avut în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Liceul Teologic din Roman, prezent la Zilele ”Episcop Melchisedec Ștefănescu”

14 Mai 2018

     Luni, 14 mai a.c.  la Centrul de Informare „Dimitrie Matcaș” din incinta instituției de învățământ, începând cu ora 13.00, au început lucrările celei de-a XVIII-a ediții a Simpozionului interjudețean „Melchisedec Ștefănescu, ierarh cărturar”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a consilierilor și inspectorilor de la Centrul eparhial, a cadrelor didactice și a elevilor seminariști.

La Roman au debutat zilele Episcop Melchisedec Ștefănescu, ediția a XVIII-a

13 Mai 2018

Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, în contextul pomenirii vrednicului ierarh Melchisedec Ștefănescu, la serbarea celei de-a XVIII-a ediții a Zilelor ”Episcop Melchisedec Ștefănescu” a adunat în cadrul Sfintei Liturghii ce a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un impresionant sobor de preoți și mulțime de credincioși ce au dorit să aducă un pios  omagiu fostului ierarh de la Roman, care a marcat istoria timpului său.

Programul manifestărilor Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, ediția a XVIII-a

12 Mai 2018

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, Primăria Municipiului Roman, Fundația „Episcop Melchisedec”,  Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” și Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”.

Această ediție a manifestărilor va cuprinde slujbe religioase, comunicări științifice, concursuri corale dedicate marelui ierarh Melchisedec Ștefănescu, fiind așteptați să participe oameni de cultură, iubitori ai marilor personalități ecleziastice romașcane ctitori de cultură, profesori și elevi.

Sfințire de biserică în filia Boiștea a Parohiei Heltiu

6 Mai 2018

La primele ore ale dimineții de duminică, 6 mai a.c., credincioșii din satul băcăuan Boiștea din cadrul Parohiei Heltiu a Protopopiatului Onești, alături de preotul paroh, au primit în mijlocul comunității lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim care a binecuvântat și sfințit munca și strădania lor de a zidi Casa Lui Dumnezeu.

În cuvântul său, ÎPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a explicat semnificația pericopei evanghelice și a îndemnat pe cei prezenți la trăirea sinceră a credinței ortodoxe.

Părintele Epifanie Bulancea, „duhovnicul Măgurei” a fost înmormântat

28 Aprilie 2018

În locul unde istoria dăinuie, acolo unde cerul se îmbină armonios cu pământul, în locul oarecum retras pentru lume și cămară de rugăciune pentru călugări, la Mănăstirea Măgura Ocnei, părintele arhim. Epifanie Bulancea a fost condus spre Cer de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de un sobor de preoți și de credincioșii care l-au ascultat, l-au iubit și prețuit pe duhovnicul inimilor lor.

Proiect eparhial „Prețuiește viața, prețuiește natura", în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

27 Aprilie 2018

Puieții de molid, puși la dispoziție prin Direcția Silvică Bacău, au fost folosiți atât pentru completarea lucrărilor executate în anii anteriori, cât și pentru împădurirea unor terenuri degradate, lipsite sau ocupate parțial de vegetație forestieră. 

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a mulțumit inițiatorilor și susținătorilor proiectului.

Liturghie la paraclisul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae" din Iași

25 Aprilie 2018

Miercuri, 25 aprilie 2018, la paraclisul Facultății de Teologie Dumitru Stăniloae din Iași, închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântului Grigorie Teologul, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei o delegație de la Roman, formată din preoți și diaconi a oficiat aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pentru studenții care urmează cursurile acestei prestigioase instituții de învățământ din capitala Moldovei.

Evaluarea eparhială a Concursului Național Cultural Artistic: Unirea - libertate și unitate, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

24 Aprilie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la Centrul Eparhial de la Roman a avut loc în data de 24 aprilie 2018 jurizarea proiectelor înscrise în concursul național cultural-artistic: Unirea - Libertate şi unitate, derulat în toate eparhiile Patriarhiei Române în perioada 25 decembrie 2017 - 30 martie 2018. Comisia a fost formată din pr. Valentin Băltoi, consilier eparhial, doamna Mioara Ignat, Inspector eparhial cultural, pr. Adrian Alexandrescu, Inspector pentru Disciplina Religie și doamna Mihaela Băltoi, profesor de limba și literatura română.

Biserica „Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului” Bacău şi-a serbat hramul

24 Aprilie 2018

Evenimentul a început din seara precedentă prin săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia. Soborul alcătuit din 9 preoţi şi un diacon a fost condus de părintele Nicolae Bucovineanu de la Parohia Trebeş, iar cuvântul de învăţătură de la final a fost ţinut de părintele Iulian Adam de la Parohia Holt.

Hramul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Parohia Letea Veche

24 Aprilie 2018

Astfel, de la primele ore ale dimineţii au participat la slujba Utreniei, la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de 7 preoţi şi la agapa creştină  ce a urmat. Din sobor au făcut parte: părintele Ciprian Ignat – parohia „Sf. Gheorghe” Bacău, părintele Constantin Rotaru – parohia „Precista Mică” din Roman, părintele Adrian Ghinea – parohia Şerbăneşti, părintele Ioan Ghioc – parohia Ruşi Ciutea, părintele Iulian Adam – parohia Holt şi părinţii Ioan Palur şi Alexandru Palur de la Letea Veche.

Vecernie la Biserica ”Sf. Gheorghe” din Roman

22 Aprilie 2018

La orele serii, oamenii şi-au îndreptat pașii spre lăcașul de închinăciune pentru a asista la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop  Ioachim, de Preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial, alături de un numeros sobor de preoți şi diaconi.

În cuvântul său adresat la final, Preacuviosul. Părinte Vicar Pimen Costea a vorbit celor prezenți despre femeile mironosițe, și despre căutarea și aflarea luminii lui Hristos.

Pagini