Tabără de Vară „Tinerii în inima satului" la parohia Poduri din protopopiatul Moinești

22 August 2019

Parohia ortodoxă Poduri a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte  Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în parteneriat cu Școala Gimnazială „General Nicolae Șova” și cu Primăria din localitate, în perioada 19-21 august 2019 Tabăra de vară „Tinerii în inima satului” pentru tinerii și copiii din ciclul gimnazial și liceal. Tinerii și voluntarii din Poduri, din satele și orașele limitrofe au fost cazați în  8 corturi amenajate în curtea bisericii „Sfântul Nicolae” Poduri iar masa a fost asigurată prin serviciul de catering. Debutul evenimentului a avut loc în prezența părintelui protopop Costel Mareș al Protoieriei Moinești prin oficierea unei slujbe de Tedeum. La încheierea evenimentului a fost prezent ca delegat al IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul sectorului cultural al Administrației Eparhiale de la Roman. Acesta a trasmis binecuvântarea Ierarhului și a felicitat pe părintele paroh Vasile Popa și pe părintele slujitor Dumitru Parfene, duhovnicii aceastei parohii, precum și pe toți cei implicați în sprijinul și derularea acestei tabere cultural-catehetice.

In prima zi de tabără după oficierea Tedeumului de către un sobor de preoți sub protia părintelui protoiereu Costel Mareș,  tinerii și copiii  s-au bucurat de un spectacol extraordinar  oferit de domnul Leon Magdan , „profesorul de joacă”. In următoarele zile tinerii,  îndrumați cadre didactice si animatori  au participat la activități inedite duhovnicești –catehetice: (Sfânta Liturghie în timpul căreia  răspunsurile la strană au fost date de copiii din tabără, Sfânta Spovedanie, rugăciune de seara și la masă, ateliere de  spiritualitate pe diferite teme)  cultural- artistice (ateliere de pictură, de țesut și croșetat, de gătit, Art atack, „Șahul pentru fiecare”, atelier de istorie interactivă, vizitare sit arheologic cucutenian ”Dealul Ghindarului” Poduri, sesiuni –discuții pe anumite teme, cântece și dansuri populare, cantece la chitară,) și de recreere (drumeție- fermă, jocuri de cunoastere, de energizare, de echipă, ”Jocurile Olimpice”, ”Vânătoarea de comori”, fotbal, tenis de masă,  volei,  badminton, șah, pescuit sportiv, foc de tabără etc.)

A treia zi de tabără a avut loc și Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Podureni – Ediția I, în cadrul căreia s-a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat  150 de copii și tineri. La finalul Sfintei Liturghii  părintele Hereș Ovidiu, de la Parohia Valea Șoșii, a susținut un referat despre Sfânta Liturghie.

La  această întâlnire a participat și Părintele Daniel Ionel Marari, inspector eparhial-Biroul de catehizare și activități cu tineretul  din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului care a rostit în fața tinerilor o frumoasă alocuțiune  și a trasmis binecuvântarea Ierarhului, felicitând pe organizatori pentru implicarea, determinarea și profesionalismul de care au dat dovadă.

„Nădăjduim că aceste  activități, experiențe constructive, desfășurate în timpul Taberei de vară, vor valorifica potențialul spiritual, intelectual, moral și comportamental al copiilor noștrii și că abilitățile și competențele dobândite le vor putea folosi în viață”, a spus preotul paroh Popa Vasile.

A urmat un spectacol minunat de muzică religioasă și populară oferit de talentata interpretă Oana Crețu, originară din Poduri și de domnișoara Aura Șova. Totodată au fost premiați de către Protoieria Moinești, cu ocazia Zilelor cultural- duhovnicești ale Protopopiatului  și copiii din Cercul pastoral Poduri, care au obținut media 10 la învățătură în anul școlar precedent.

 

Citește mai multe articole despre: protoieria moinesti