Tabăra de vară cultural-catehetică „Credință, Joc, Creație”, la Parohia Răducanu din Tg. Ocna

3 August 2019

În perioada 29 iulie-3 august 2019, la Biserica „Buna Vestire” din Tg. Ocna, Protopopiatul Onești, s-a desfășurat Tabăra de vară cultural-catehetică „Credință, Joc, Creație”, ediția a III-a, program derulat în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 și Școala Gimnazială Nr.2 din orașul Târgu Ocna. Numărul participanților de anul acesta a fost de 260 de copii înscriși, care sub îndrumarea celor 60 de voluntari au participat la cele zece ateliere, zi de zi, timp de o săptămână. La festivitatea de deschidere a programului taberei a fost prezent alături de părintele Vasile Panțîru și  părintele protopop Ioan Bărgăoanu. La festivitatea de premiere a fost prezent, alături de părintele protopop și de părintele paroh, părintele Daniel Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul sectorului cultural al Administrației Eparhiale, care a transmis binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Activitățile desfășurate cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, din cadrul programului taberei s-au desfășurat sub forma atelierelor, acestea având ca scop educarea copiilor în spiritul ocrotirii și promovării patrimoniului cultural și spiritual tradițional românesc. Fiind Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), prin logistica programului bine structurat, evenimentul derulat pe câteva zile a îmbrăcat cu demnitate haina unei tabere de vară cu specific cultural – catehetic.

 Rugăciunea de dimineață, imnul țării noastre, cuvântul de învățătură, înviorarea și Atelierele desfășurate au avut un impact formator care a declanșat sentimentul apartenenței la neam și conștientizarea copiilor că sunt fii ai lui Dumnezeu în casa Lui. Sub coordonarea doamnei profesor Chiticaru Oana, copiii împărțiți pe grupe aflate sub ocrotirea sfinților (grupa "Sf. Nectarie", grupa "Sf. Efrem", grupa "Sf. Andrei", grupa "Sf. Nicolae" etc.) au avut ocazia, la atelierele desfășurate, să învețe lucruri noi, folositoare și utile reușind să se elibereze de provocările societății contemporane și să trăiască frumos după cum copilăria și vârsta o cer. Cadrele didactice implicate de la cele două școli ale orașului Târgu Ocna au coordonat atelierele alături de elevii de liceu care au fost plini de viață și bucurie.

Atelierele propuse anul acesta au condensat tradiția neamului românesc, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani fiind conștientizați de valoarea sfântă a neamului și de scopul suprem pe care îl au în fața lui Dumnezeu. Atelierul Hand Made, atelierul de Muzică, atelierul de Pictură, atelierul Joc și Poveste, atelierul de Gastronomie, atelierul de Dans, atelierul Omul și Natura, atelierul Tir cu Arcul, atelierul Casa Bunicii, atelierul Tradiție și Folclor au fost momente de neuitat care le-au dat copiilor șansa de a vedea viitorul prin prisma înaintașilor noștri care și-au început viața sfântă la sat. Într-una din zile, tinerii s-au bucurat de prezența părintelui inspector Daniel Ionel Marari în mijlocul lor, care a fost implicat în lucrul pe ateliere.

Organizarea acestei Tabere de vară, ajunsă la ediția a III-a, a fost susținută de către Parohia “Buna Vestire” din Târgu Ocna care a suportat întreaga bază financiară și materială. Sub îndrumarea preotului paroh Vasile Ion Panțîru, Consiliul parohial a susținut întreaga activitate, astfel punându-se la dispoziția copiilor și a voluntarilor toate materialele necesare la fiecare atelier în parte zi de zi: alimente (aluat, zahar, faină, mirodenii, ulei, esențe, biscuiți, fructe, legume, apă, ceai, cafea, rahat, stafide, margarină,  cașcaval, șuncă presată, pâine etc.), papetărie, ață, sfoară, carton, foarfece, hârtie colorată, etamină, lipici, ace, ață colorată, acuarele, bloc desen, creioane colorate, pensoane, materiale sportive (tir cu arcul), boxă, stație, 25 kg argilă pentru modelaj, accesorii pentru modelaj, rame lemn pentru țesut, etc. Zilnic, copiii au primit la pauză câte un pachețel ce a conținut covrigi, fructe, apa, prăjituri, cornuri, gogoși, limonadă etc., care în parte au fost dăruite și de Primăria orașului Târgu Ocna, oferindu-se astfel  să sprijine activitatea.. Ziua de vineri a adus un moment de voie bună pentru părinții copiilor care au fost invitați să guste un porumb fiert și să asculte cântece populare interpretate de Taraful Casei de Cultură a Stațiunii Târgu Ocna.

Scopul taberei a fost atins, părinții au fost încântați, iar copiii foarte bucuroși. Manifestându-și părerea de rău pentru finalizarea activităților, au mărturisit cât de importante și benefice sunt pentru Biserică, familie și copii aceste programe care sunt organizate în comunitățile și spațiile duhovnicești, a declarat părintele paroh Ion Panțîru.

      Ultima zi a Școlii de vară a adus bucurie copiilor, întrucât toți au fost premiați de către părintele protopop Ioan Bârgăoanu și de părintele paroh, în prezența părintelui inspector eparhial Daniel Ionel Marari. Tinerii și copiii au primit diplome de participare și dulciuri, iar cei 60 de voluntari au primit certificate de voluntariat, tricouri personalizate, boluri și accesorii tradiționale. Componenții Taberei de vară au vizionat la final, împreună cu părinții lor, filmul evenimentului pregătit de voluntari și organizatori.  Momentul festiv a fost încheiat cu un cântec învățat la atelierul de Muzică și interpretat împreună cu toți participanții. (Oana Chiticaru, profesor de religie)