Ștefan cel Sfânt, Domnul Moldovei, sărbătorit la Hârja

Bucuria prilejuită de zilele dedicate ocrotitorului așezământului de la Hârja s-a manifestat și anul acesta printr-un program intens de rugăciune și tradiție.

Strigătul peste veacuri a Voievodului, pentru apărarea credinței și păstrarea țării neîmpărțite, a păstrat în mintea și inima românului dorința de unitate și tradiție, de readucere aminte a tot ce înseamnă glie, neam și țară.
Cu aceste gânduri, părintele Ilarion Mâță, președintele Asociației “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”, împreună cu colaboratorii sfinției sale, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au organizat un popas duhovnicesc cu ocazia zilei de prăznuire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Programul sărbătorii a început duminică, 1 iulie, la ora 18:00, cu slujba de Priveghere, apoi Acatistul și citirea Psaltirii pe tot parcursul nopții. Luni, 2 iulie, de la ora 07:00 a fost săvârșită rânduiala Ceasurilor, slujba de sfințire a unei icoane a sfântului lucrată în atelierul de pictură al așezământului, apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoți de pe valea Trotușului.
Programul liturgic a fost continuat de momente cultural artistice: o “șezătoare” cu poezii închinate sfântului și o a doua secțiune, “Să-l cunoaștem pe Marele Ștefan, Domn al Moldovei”, de toate acestea bucurându-se și beneficiarii centrului.
La final, părintele Ilarion a mulțumit oaspeților și tuturor ostenitorilor, dând slavă Bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea neamului românesc cu domnitori sfinți.

(pr. Alexandru Pânzaru)