Ștefan cel Mare omagiat în Protopopiatul Buhuși

2 Iulie 2019

În după amiaza zilei de 1 iulie 2019, cu o zi înainte de împlinirea a 515 ani de la moartea domnului Moldovei, Ștefan cel Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Orbic din Protopopiatul Buhuși, prin grija părintelui protopop Vasile Cozma și prin buna organizare a părintelui paroh Bârjovanu Gheorghe a avut loc un moment duhovnicesc prin care au fost comemorate faptele de vitejie ale marelui domnitor.

Evenimentul s-a desfășurat în fața monumentului ridicat la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim în cinstea domnitorului în anul 2004, an omagial prin care a fost comemorat Ștefan cel Mare la împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice.

Au participat alături de părintele paroh, preoți și credincioși din parohiile orașului Buhuși.

S-a citit acatistul Sfântului Ștefan cel Mare, apoi a fost săvârșită slujba parastasului pentru eroii neamului românesc.

Credincioșii prezenți la eveniment îmbrăcați în port tradițional românesc au intonat cântece în amintirea marelui voievod și au recitat poezii care dau mărturie despre curajul și puterea de sacrificiu de care a dat dovadă în luptele purtate în perioada domniei sale.

(Pr. Gheorghe Bârjovanu)

Citește mai multe articole despre: stefan, cel, mare, omagiat, la, buhuși