Slujbă de Ziua Națională a României în parohia Șerbănești

În ziua de 1 Decembrie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în parohia Șerbănești, după oficierea Tainei Sfântului Maslu, a avut loc slujba de Te Deum cu prilejul serbării a 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918 și în cinstea Zilei Naționale a României, care, an de an, trebuie să aducă mai multă unitate în sufletul românilor așa cum, odinioară, au înfăptuit cei care au fost artizanii Marii Uniri de la Alba-Iulia.

 

Totodată, a avut loc un moment de invocare a ajutorului lui Dumnezeu pentru pace, iubire între oameni, unitate și solidaritate în țară și în lume. A urmat o slujbă de pomenire a înaintașilor noștri care ne-au lăsat prin testament sacru, păstrat cu sângele lor, o țară binecuvântată, cu alese daruri dumnezeiești și un popor cu oameni minunați și credincioși.

La final, a fost dat citirii cuvântul de învățătură referitor la unitatea națională și religioasă a românilor de pretutindeni, al Înaltpreasfințitului nostru Părinte Arhipăstor Ioachim, cu titlul Binecuvântată fii Românie!, adresat tuturor preoților și credincioșilor din Eparhia Romanului și Bacăului:

Pentru noi, românii, ziua de astăzi nu trebuie să rămână doar o zi comemorativă, de pomenire a corifeilor ce au înfăptuit Marea Unire într-un singur stat, ci trebuie să fie și o zi de angajament solemn în fața lui Dumnezeu și a conștiinței strămoșilor nostri, de a lupta în continuare pentru apărarea identității spirituale și naționale a acestui popor și de a rămâne cu recunoștință în aceiași unitate pentru care generații întregi de români s–au jertfit... . În contextul noilor mutații socio-politice mondiale, al migrației românilor în căutarea unui loc de muncă și al secularizării, îndemn pe toți fiii și fiicele duhovnicești ai Eparhiei Romanului și Bacăului, români și creștini deopotrivă, să nu uite niciodată că poartă pe umeri crucea demnității acestui neam răstignit de multe ori în istoria sa și că au înalta responsabilitate de a apăra cu înțelepciune patrimoniul spiritual pe care părinții acestei națiuni l-au ocrotit cu prețul suprem al vieții lor jertfelnice”, a menționat Părintele Arhiepiscop.

Credincioșilor prezenți, îmbrăcați în straie de aleasă sărbătoare le-a fost adusă în atenție semnificația evenimentelor istorice de mare importanță petrecute la data de 1 Decembrie 1918 și s-au cântat cântece patriotice.

Însoțiți de tricolorul României, intonând imnul țării și îmbrăcați în costume populare, cei prezenți, mici și mari, au reușit să îi transpună pe cei prezenți în vremea acelui timp binecuvântat al Marii Uniri a Principatelor Române, momente prin care s-a făcut cunoscut modul desfășurării evenimentelor care au condus la Unirea de la 1 Decembrie 1918. 

( Pr. Gunea Ciprian )