Slujbă de pomenire pentru cei adormiți la Parohia Șerbănești

La început de brumar, în după-amiaza zilei de duminică, 5 noiembrie a.c., părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Șerbănești pentru a reînnoi, și de această dată, pentru al optulea an consecutiv, tradiția pomenirii celor plecați din această lume pe care semenii i-au uitat, dar pe care, Biserica nu-i uită.

Cu acest prilej, părintele vicar administrativ Pimen Costea, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, împreună cu părintele protoiereu Costică Busuioc și soborul de părinți prezenți au oficiat și o slujbă de pomenire pentru cei 64 de tineri care au plecat, prea devreme, dintre noi în tragicul incendiu de la Colectiv. Acest lucru este cu atât mai important pentru parohia noastră, întrucât în cimitirul parohiei este înmormântată una dintre victimele incendiului, tânăra Teodora Magdalena Maftei.

Astfel, începând cu ora 16.00, părintele vicar administrativ, înconjurat de preoți și credincioși băcăuani, au înălțat rugăciuni pentru iertarea păcatelor tuturor celor pe care lumea nu-i mai aminteşte, dar care, prin Biserică, rămân fii ai lui Dumnezeu, bine știut fiind faptul că în cimitirul parohiei odihnesc la umbra crucii 67 de persoane, unele neidentificate, care, prin grija părinților slujitori de aici, au fost înmormântate de-a lungul vremii.

Și în acest an, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Ioachim, credincioșii Parohiei Șerbănești, coordonați de părintele Adrian-Ciprian Ghinea și preoții împreună slujitori Vasile Busuioc și Ciprian-Mihai Gunea au adunat haine, încălțăminte și alimente pentru a fi oferite celor care au nevoie, atât pentru copii, cât și pentru bătrâni.

După săvârșirea slujbei Vecerniei zilei a urmat apoi oficierea parastasului pentru cei cunoscuți și necunoscuți. Cu acest prilej s-a oficiat o slujbă și pentru cei care au plecat, prea devreme, dintre noi în incendiul de la Colectiv in București.

În cuvântul de învățătură, rostit de părintele Vicar administrativ Pimen Costea, acesta a subliniat importanța și necesitatea de a ne ruga pentru toți care nu mai sunt printre noi și pe care nu mai are cine să-I pomenească:

„Dacă prin a spune cuiva te iubesc arăți dragostea pe care i-o porți, o altă formă de a ne exprima dragostea noastră pentru cei care au plecat din această lume este concentrată în cuvintele sfinte veșnică pomenire, iar prin aceasta ei trăiesc prin noi. Ne rugăm astăzi pentru toți cei adormiți, cunoscuți și necunoscuți, pentru că și ei fac parte din trupul mistic al Bisericii și stau sub umbra oblăduitoare a Pomului vieții de pe stânca neclintită care este Biserica lui Hristos”  - a subliniat părintele vicar.

Ofrandele aduse pentru această ocazie au fost binecuvântate de către sobor și împărțite ulterior celor nevoiași. „Vom merge cu aceste daruri la mai multe centre sociale pentru copii și bătrâni din Bacău’’ – a evidențiat preotul Adrian Ghinea, parohul bisericii.

La final, toți cei care au participat au mers în cimitirul parohial unde, și aici, s-a oficiat slujba parastasului și s-au aprins lumânări la căpătâiul celor 67 de persoane care își dorm somnul de veci, cunoscuți și necunoscuți, îngropați  de părinții slujitori de aici de-a lungul timpului. 

(pr. Ciprian Gunea)