Sinaxă preoțească în Protopopiatul Sascut

La biserica „Sf. Ilie” din comuna Podu Turcului a avut loc astăzi, 21 ianuarie, sinaxa preoţilor din Protopopiatul Sascut.

La biserica „Sf. Ilie” din comuna Podu Turcului a avut loc astăzi, 21 ianuarie, sinaxa preoţilor din Protopopiatul Sascut. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, înconjurat de soborul preoţilor din această protoierie. În cadrul slujbei, ierarhul a rostit rugăciuni de dezlegare pentru clerul şi credincioşii prezenţi. În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanţa rugăciunii în comun şi necesitatea rămânerii credincioşilor şi preoţilor în comuniune euharistică. Pentru activitatea misionar-pastorală desfășurată în Parohia „Sfântul Ilie”, părintele paroh Dumbravă Maftei Daniel a fost hirotesit de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim în treapta de iconom. La finalul întâlnirii, chiriarhul locului i-a binecuvântat pe tinerii prezenţi la rugăciune, majoritatea fiind elevi ai Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuţă” din Podu Turcului, oferindu-le în dar iconiţe. „Bunul Dumnezeu ne-a dăruit o mare bucurie prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioachim. Pentru noi, faptul că mulţi credincioşi s-au apropiat de Sfântul Potir pentru a primi Sfânta Împărtăşanie mărturiseşte că astăzi comuniunea dintre cler şi credincioşi a fost înfăptuită în mod plenar”, a declarat preotul Negoiţă Ioan, Protopop de Sascut. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oferit tuturor parohiilor din Protopopiatul Sascut steagul Eparhiei Romanului și Bacăului.

Activitatea de astăzi deschide seria activităţilor cultural-religioase desfăşurate în Protopopiatul Sascut în contextul declarării anului 2016, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca fiind „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”.