Sfințirea altarului bisericii ”Izvorul Tămăduirii” și ”Sf. Martiri Brâncoveni” din Sascut

 În Duminica Tomii, sute de credincioși din zona Sascut au participat la slujba oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți, cu ocazia sfințirii altarului bisericii ”Izvorul Tămăduirii” și ”Sf. Martiri Brâncoveni” din Sascut Târg.  În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Negoiță pe seama parohiei "Sfinții Arhangheli" – Drăgușani (Protopopiatul Sascut).

Dorința zidirii unei porți către cer în centrul comunei a existat încă din vremea vrednicului de pomenire preot Alexe Străistaru, când, în timpuri vitregite de molima atee comunistă, localnicii căutau loc de zidire sfântă, mai aproape de casele lor. Până atunci își mângâiau sufletele în biserica monument istoric „Sfântul Nicolae” – Sascut-sat. Odată cu numirea, în noiembrie 1996, a preotului Săviță Graur, au fost începute demersurile pentru găsirea unui spațiu adecvat construirii unui lăcaș de închinare. Pentru început a fost amenajată o capelă într-o clădire a Fabricii de Zahăr din Sascut, iar la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie 1997, ierarhul Eftimie al Romanului a pus piatra de temelie pentru noul lăcaș de cult, ce urma să fie ridicat pe terenul de 1707 m2, donat de Consiliul local Sascut. Etapele zidirii au fost anevoioase, cu fonduri puține, deși proiectul era unul de anvergură, având arhitectura în stil moldovenesc-ștefanian, în plan trilobat, cu turlă pe naos. La ridicarea edificiului spiritual s-au conjugat eforturile materiale și financiare ale Consiliului Județean Bacău, ale Secretariatului de Stat pentru Culte, ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ale Consiliului local Sascut, ale Fundaţia Familiei Elias și, nu în ultimul rând, ale credincioșilor parohiei și ale oamenilor de bine ce au dorit să-și înscrie numele în rândul ctitorilor de lăcașuri sfinte. Ansamblul eclesial mai cuprinde un turn clopotniță, un așezământ social, un aghiasmatar și un monument închinat Sfântului voievod Ștefan cel Mare. La acest moment lăcașul sfânt este finalizat în proporție de 80%, urmând să fie împodobit cu frumoasele scene iconografice potrivit erminiei Bisericii Ortodoxe.