Sfinţii Trei Ierarhi serbaţi la Liceul Teologic din Roman

Patronii spirituali ai învăţământului teologic au fost serbaţi în mod deosebit la Liceul Teologic "Episcop Melchisedec" din Roman
Miercuri, 29 ianuarie, în Sala de festivităţi a Liceului Teologic “Episcop Melchisedec” din Roman a avut loc o manifestare cultural - artistică de evocare a Sf. Trei Ierarhi, prilejuită de prăznuirea anuală a sfinţilor patroni ai învăţământului teologic. În cadrul programului, realizat de către elevii îndrumaţi de profesorii din instituţie, s-au prezentat materiale bio-bibliografice despre Sf. Trei Ierarhi şi s-a interpretat un program artistic format din lucrări polifonice performate de către membrii corului Laudamus, dirijat de prof. Gheorghe Gozar. În deschidere, părintele director Gheorghe Smerea a prezentat distincţia “Părintele Dumitru Stăniloae”, conferită instituţiei de învăţământ teologic romaşcan de către P. F. Patriarh Daniel în semn de preţuire şi recunoştinţă, pentru merite deosebite în păstrarea credinţei strămoşeşti şi promovarea culturii creştine.
 La sfârşitul programului, Părintele Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a transmis binecuvântarea călduroasă a P.S. Sale Ioachim Băcăuanul, în contextul acestei zile de sărbătoare.
Prăznuirea sărbătorii Sf. Trei Ierarhi ca ocrotitori ai şcolilor de teologie s-a împământenit în lumea ortodoxă odată cu hotărârile Primei Conferinţe Internaţionale a Profesorilor de Teologie Ortodoxă, realizată la Atena  în 1936, unde teologia românească a fost reprezentată de prof. Ioan Gheorghe Savin.