Sfântul Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, cinstit la Catedrala arhiepiscopală

13 Aprilie 2015

În cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, credincioșii prezenți în Catedrala Arhiepiscopală din Roman vor trăi și bucuria sărbătorii închinate Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului.

În cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, când în calendarul creștin ortodox este prăznuit Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” va avea loc o slujbă solemnă, la care vor participa, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, ieromonahi, călugări și monahii de la mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului. Sărbătoarea acestei zile este prilej de aleasă bucurie pentru acest ținut al Moldovei, în care au slujit patru sfinți ierarhi, între care și Cuviosul Pahomie. După cum se știe, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, în ședința din 14-15 noiembrie 2006, a aprobat canonizarea Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, iar proclamarea solemnă a canonizării sale, a avut loc în data de 14 aprilie 2007. Slujba acestuia, ca de altfel și a altor sfinți ierarhi români, a fost întocmită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim. Totodată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, la slujba religioasă de la Gledin, localitatea natală a sfântului, va participa, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, și o delegație a Eparhiei Romanului și Bacăului, în frunte cu protosinghelul Andrei Ioniță, mare eclesiarh al Catedralei din Roman, alături de corala ”Paraschevi”.