Sfânta Cuvioasă Parascheva, serbată la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Pelerini din întreaga eparhie au participat alături de credincioşii romaşcani la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Catedrala arhiepiscopală din Roman.

Sfântul lăcaș, venerabilă ctitorie mușatină ce o are ca protectoare pe Ocrotitoarea Moldovei din vremea voievodului Alexandru cel Bun, s-a umplut de lumina bucuriei sărbătorii, Dumnezeiasca Liturghie fiind oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, delegat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurați de soborul stareților de la mănăstirile din cuprinsul acestei eparhii. La Sfânta Liturghie, alături de credincioși, au participat și maicile starețe de la mănăstirile și schiturile eparhiei, cunoscută fiind evlavia și dragostea cinului monahal moldav  față de Sfânta Parascheva.  În cadrul slujbei, credincioșii prezenți s-au împărtășit din cuvântul rostit de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, care alături de învățăturile desprinse din Evanghelie și viața Cuvioasei, a adus și mesajul de binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La rândul său, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh pentru grija părintească arătată clerului și credincioșilor eparhiei Romanului și, de asemenea, a mulțumit și închinătorilor prezenți, cunoscut fiind faptul că numeroși pelerini din partea de jos a Moldovei, mergând spre Iași, se închină și se roagă în catedrala arhiepiscopală din Roman, unde se află și o părticică din sfintele moaște ale Cuvioasei.