Sf. Ierarh Nicolae serbat la Parohia Hociungi II

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, miercuri, 6 decembrie 2017, la Parohia Hociungi II din Protopopiatul Buhuși a fost cinstit ocrotitorul spiritual al bisericii parohiale și al întregii comunități, Sf. Ierarh Nicolae.

 

Prezent în mijlocul credincioșilor a fost părintele protopop Vasile Cozma, împreună cu un sobor de preoți din Protopopiatul Buhuși, sub protia căruia au fost săvârșite slujba Vecerniei unită cu Litia.

În cuvântul de învățătură părintele protopop a transmis în primul rând binecuvântarea, dragostea și purtarea de grijă pe care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim le are față de toți fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, după care a vorbit despre opera filantropică a Sf. Ierarh Nicolae, operă nescrisă, dar înfăptuită prin milostenie, care îl recomandă a fi modelul trăirii sentimentului milei creștine transformat în fapta bună revărsată asupra tuturor semenilor, el rămânând în sufletele oamenilor ca model de blândețe și bunătate. Tot acum, părintele protopop a apreciat și activitatea pastoral – misionară desfășurată de părintele paroh Pristavu Dumitru în această comunitate mică dar activă, lucrătoare în ogorul Bisericii.

Apoi a fost săvârșită slujba de pomenire a ctitorilor bisericii parohiale, tot acum fiind pomenit și Majestatea Sa, Regele Mihai I al României trecut la cele veșnice.

Nu în ultimul rând, părintele paroh a mulțumit părintelui protopop, preoților și credincioșilor pentru bucuria de a fi împreună la acest eveniment.